03 feb. 2022 | 11:12

Se vor majora pensiile românilor anul acesta? Ce spune Marius Budăi, ministrul Muncii VIDEO

Politică
Se vor majora pensiile românilor anul acesta? Ce spune Marius Budăi, ministrul Muncii VIDEO
Marius Budăi spune că pensiile din România trebuie majorate

Discuțiile pe marginea intenției Ministerului Muncii de a majora, din nou, pensiile, sunt subiectul zilei. La fel a fost și aseară, la recenta ediție a emisiunii „Sinteza Zilei”, invitat fiind Marius Budăi. Ministrul a vorbit cu Mihai Gâdea despre noul proiect de majorare a pensiilor, și despre renegocierea PNRR cu Bruxelles-ul. A vorbit, de asemenea, despre discuțiile cu premierul Ciucă și președintele Iohannis pe marginea acestor proiecte, extrem de importante, spune Marius Budăi.

Marius Budăi spune că pensiile din România trebuie majorate

Acesta este desideratul partenerilor de coaliție PSD. Încă de la finalul lunii decembrie Marius Budăi, actualul ministru de resort, a declarat că este nevoie urgentă de această majorare. Unul din motive ar fi că aproape 24% din pensionarii români primesc pensii sub 1.000 de lei.

Un alt punct intens discutat în aceste zile a fost „perspectiva renegocierii acelui procent de 9.4% din PIB”, după cum declara inclusiv aseară, la „Sinteza Zilei”, ministrul Marius Budăi.

Atât premierul Ciucă, cât și președintele au fost de acord cu propunerea de a renegocia procentul de 9.4% asumat în PNRR. Cel puțin așa a reieșit pe surse, și confirmate de Budăi, dar voalat, aseară la Mihai Gâdea.

Scopul final este să avem spațiul bugetar pentru a rezolva inechitățile din sistem şi pentru a continua majorări de pensii. Pentru că în România pensiile sunt încă foarte mici.”, a spus Marius Budăi, ministrul Muncii, justificând intenția de a merge la Bruxelles să renegocieze acest punct din PNRR.

Una din concluziile discuției de aseară a fost că pensiile din România trebuie majorate. Marius Budăi a mai spus că asta nu se poate face cu un procent de 9%.

Dezvăluirile ministrului la „Sinteza Zilei”. România și-a asumat procentul până în 2070

Un alt punct este perioada în care România și-a asumat acest procent, prin semnarea de către Florin Cîțu a acordului.  Conform acordului cadru, procentul de 9,4% din PIB asumat în PNRR ar trebui să fie aplicat până în 2070.

Explicația mult mai simplă este că, până în 2070, România nu va putea majora pensiile, indiferent de coeficienții de influență (factori sociali, rata inflației, etc), până în 2070, doar în aest cadru, de 9,4%.

În același interviu, Marius Budăi a accentuat care au fost beneficiile imediate ale pachetelor de măsuri sociale luate pentru începutul de an, în contextul actualei crize energetice. Ministrul a declarat că neluarea acestor măsuri ar fi generat o și mai mare criză, mai ales în rândul pensionarilor:

„Avem 1.162.000 de persoane, 24% din sistemul public de pensii au pensie sub 1000 de lei. 3.300.000 sunt cei care au pensia până în 2.000 de lei. Păi, cum să nu te lupți pentru oamenii ăștia.

Gândiți-vă ce s-ar fi întâmplat în ianuarie cu aceste preţuri la energie dacă acest pachet social nu era implementat. Gândiți-vă că au beneficiat de 1.600 de lei 2.045.000 de părinți şi bunici, seniori ai acestei ţări. Nu merită să ne luptăm pentru ei?”, a mai spus Marius Budăi la Antena 3.

Marius Budăi, tot aseară la „Sinteza Zilei”, a garantat faptul că nu se va modifica vârsta de pensionare, deși PNL, în Biroul Executiv, i-ar fi cerut premierului Ciucă să facă acest lucru.

Concluzia serii de ieri, este că majorările de pensii nu se vor putea face, fără a putea renegocia PNRR-ul, și fără a avea un cadru real al situației de facto a sistemului românesc de pensii.

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Cum se denunțau vecinii unii pe alții la Securitate:„Aflându-se în casă, cu ușa deschisă, s-a exprimat într-un mod imposibil de reprodus la adresa tov. Ceaușescu“
Click.ro
Ultimele mesaje trimise de pe front de soldații ruși. „E un munte de cadavre”. Mărturii cutremurătoare
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
O mai ții minte pe Esmeralda? Au trecut 27 de ani de la rolul care a făcut-o celebră pe actrița Leticia Calderon, iar viața ei a bătut orice telenovelă! Cum arată azi, la 56 de ani, frumoasa actriță / FOTO
Unica.ro
Apocalipsa economică pentru Europa a început!
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
A murit un nume uriaș al României: A fost un vârf al generației sale. Drum lin, maestre!
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
O SUTĂ de MII de PENSIONARI primesc MAI MULȚI BANI! SE întâmplă la FINAL de 2024
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Rezultate Loto azi, 22 decembrie 2024. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro