15 iul. 2020 | 14:22

Se măresc alocațiile elevilor, chiar înainte de 1 august. Vestea care vizează milioane de copii

News
Se măresc alocațiile elevilor, chiar înainte de 1 august. Vestea care vizează milioane de copii
Se măresc alocațiile elevilor, chiar înainte de 1 august. Vestea care vizează milioane de copii

La începutul acestui an Guvernul anunța mărirea alocațiilor, mai exact de la 1 ianuarie 2020 printr-un proiect de lege ambițios. Inițiatorula cestui priiect delege era Robert Sighiartău, deputat PNL.

Se măresc alocațiile elevilor, chiar înainte de 1 august

Dacă legea va fi validată de Curtea Constituțională, atunci de la 1 august elevii vor avea alocațiile mărite, spun sursele. Implicarea CCR a venit după ce Guvernul făcuse o sesizare pe marginea legii aprobate de Camera Deputaților, pe 15 octombrie 2019, proiectul de lege care vizează majorarea anuală a alocației pentru copii cu rata medie anuală a inflației.

Scenariul este simplu, și anume dacă CCR va respinde sesizarea, Guvernul va fi obligat să dubleze alocațiile copiilor înainte de începutul lunii următoare. În momentul de față totul depinde de data în care se va publica decizia. Reamintim că legea  a fost promulgată de președintele Iohannis la începutul anului, însă a fost amânată de Guvern prin ordonanță de urgență.

”Termen de judecată 15 iulie pentru sesizarea referitoare la Legea privind respingerea OUG 2/2020 pentru prorogarea intrarii în vigoare a art. I pct.1 din Legea 14/2020 privind aprobarea OUG 9/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr.61 /1993 privind alocaţia de stat pentru copii, precum şi pentru modificarea art.58 alin. (1) din Legea 448/2006 privind protecţia şi promovarea persoanelor cu handicap”, a transmis CCR.

Se măresc alocațiile elevilor, chiar înainte de 1 august. Vestea care vizează milioane de copii

Se măresc alocațiile elevilor, chiar înainte de 1 august. Vestea care vizează milioane de copii

Vestea care vizează milioane de copii

Conform proiectului de lege, aprobat de Camera Deputaților și promulgat de Klaus Iohannis, noile alocații vor fi date conform unor criterii bine stabilite, după cum urmează:

a) 600 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;

b) 300 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani;

c) 600 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 și 18 ani, în cazul copilului cu handicap.

Statistica Agenţiei Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială spune că în luna aprilie a acestui an un număr de 3,66 de milioane de copii au primit alocaţie de stat, sumele ridicându-se la  632 de milioane de lei.

Parteneri
TJ Miles i-a dat lovitura de grație lui Zanni! Ce a declarat fostul Faimos de la Survivor despre coechipierul său: ”Sclavii mereu vor mușca…”
Redactia.ro
Ce trebuie să pui în drob, să iasă suculent și să nu se usuce. Așa îți va ieși un preparat perfect
Click.ro
O regină a frumuseții a fost găsită de mafioți după ce a dezvăluit pe Instagram unde se află și nu a mai scăpat cu viață
Digi24
O femeie s-a dus la spital pentru investigații, dar a aflat că este deja moartă. Iar neplăcerile au continuat să apară
Digi24
Emily Ratajkowski, 'femeia cu cei mai frumoși sâni', apariție de senzație într-o rochie super decoltată / FOTO
Unica.ro
Sappho, cea mai cunoscută lesbiană din istorie, s-a sinucis din dragoste pentru un bărbat
EVZ.ro
Cum arată casa lui Nea Florică, devenit viral pe TikTok pentru replica „Mi-a dat pachet”. Are 57 de ani și locuiește la țară / FOTO
Spynews
Marcel Pavel a fost la un pas de moarte. Ce i s-a întâmplat marelui artist
Capital.ro
Masa de Paște fără grija kilogramelor în plus. Sfaturi pentru păstrarea greutății și evitarea problemelor digestive
Antena 3
A divorțat de un celebru prezentator TV și s-a recăsătorit cu un om de afaceri. Cum arată acum și cu ce se ocupă
Avantaje
Veste bună de PAȘTE. Fondurile de PENSII au crescut
Mediaflux
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după ce au mâncat pește. Familia se pregătește să le înmormânteze, în ajunul Paștelui / FOTO
Spynews.ro
Ce se întâmplă în corpul tău la 4 ore după ce ai mâncat nuci
Realitatea.net
O bucată de carne a început să se miște și a căzut singură de pe masă. Clientul unui restaurant a filmat totul
Antena 1
Ce obsesie perversă și bolnavă avea Elena Ceaușescu? Îi plăcea să se uite la...
Shtiu.ro