21 apr. 2022 | 20:13

Se dau câte 500 de lei pentru sute de mii de elevi din România. Cine beneficiază

Social
Se dau câte 500 de lei pentru sute de mii de elevi din România. Cine beneficiază
Bani pentru elevi prin programul „Sprijin pentru România”

Odată anunțat programul „Sprijin pentru România”, au fost alocate sume pentru mai multe categorii. Printre cei vizați de aceste ajutoare sunt și un număr de aproximativ 250.000 de elevi din toată țara, dar în anumite condiții. De altfel, Marcel Boloş, ministrul interimar al Investiţiilor şi Proiectelor Europene, este cel care anunța și sumele alocate acestui număr de elevi, și anume câte 500 de lei.

Bani pentru elevi prin programul „Sprijin pentru România”

La nivel guvernamental a fost inițiat acest program, „Sprijin pentru România”, menit să aducă un pachet de măsuri de într-ajutorare pentru cei afectați de pandemie și, cum ar fi cei din HoReCa, dar și pentru cei cu venituri extrem de mici, vorbind aici de pensionari care încasează pensii sub 1.500 de lei, dar și cei intrați în șomaj tehnic.

În cadrul acestui program au fost incluse sume și pentru cel puțin 250.000 de elevi care provin din familii sărace, pentru care, anunță Marcel Boloş, ministrul interimar al Investiţiilor şi Proiectelor Europene, că au fost deja virate cel puțin  122 de milioane de lei chiar astăzi.

„S-a operaţionalizat una dintre măsurile cuprinse în programul Sprijin pentru România. Este vorba despre elevii care provin din familii sărace, unui număr de 246.000 de elevi astăzi le intră pe card suma de 500 de lei, echivalentul a trei rate lunare care au fost precizate în program”, a declarat Marcel Boloş la finalul şedinţei de Guvern de joi, conform Mediafax.

Programul este și pentru persoanele defavorizate

Același Marcel Boloş a mai anunțat astăzi că deja peste 1,1 milioane de pachete alimentare au fost pregătite pentru familiile nevoiașe pentru perioada de Paște, parte din ele ajungând deja la beneficiari, și nume persoanele defavorizate.

„Pachetul acesta de măsuri continuă şi cu programul pentru persoanele defavorizate, respectiv 1.188.000 de pachete alimentare au fost distribuite înainte de Paşti, în echivalentul a 170 de lei.

Este vorba de vechea măsură pe care o derulăm cu finanţare din fonduri europene”, a adăugat ministrul Marcel Boloş.

Întregul pachet este de fapt un pachet de măsuri economico-sociale denumit „Sprijin pentru România”, estimat la 17,3 miliarde de lei, care va intra în vigoare de la 1 mai a.c., pentru a ajuta gospodăriile cu venituri mici și firmele afectate de creșterea prețurilor și de războiul din Ucraina. Proiectul a fost anunțat de către premierul român Nicolae Ciucă și susținut de toți membrii coaliției de guvernare, PNL, PSD și UDMR.

Parte din costul financiar al pachetului, și anume 52%, va fi finanțat din fondurile de coeziune alocate de Uniunea Europeană pentru cadrul financiar multianual 2014-2020, dar care nu au fost încă cheltuite.

Parteneri
Divorț neașteptat în lumea mondenă. O cunoscută artistă de muzică populară s-a despărțit în secret
Redactia.ro
Destinația superbă din Grecia, supranumită și „Insula Apocalipsei”, care se află în topul celor mai bune locuri pentru vacanță în 2025. Puțini români au ajuns aici
Click.ro
Românii, obligați să își recicleze hainele vechi. Ministrul Fechet a explicat ce trebuie să facem cu ele
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Imaginile pe care Roxana Nemeș le-ar vrea uitate! Cum s-a fotografiat pe vremea când se iubea cu Radu Groza, impresarul ei / FOTO
Unica.ro
Sebastian Stan și Demi Moore, câștigători la Globurile de Aur
EVZ.ro
DeSanto, prima reacție după conflictul cu Jador: „Iubiți pe cine nu trebuie”. Cum a răspuns când a fost întrebat de banii pe care ar trebui să-i dea manelistului
Spynews
Lovitură imensă pentru Călin Georgescu. Nu-l mai poate scăpa nimeni. S-a aflat adevărul
Capital.ro
WOW, ce palat! Cum arată vila din Pipera a familiei Borcea. Imagini de Crăciun cu gemenele și frățiorul Milan. Prințesele lui Borcea sunt ca două păpuși
Avantaje
VIITORUL PREȘEDINTE al ROMÂNIEI! RĂSTURNARE TOTALĂ după ULTIMUL SONDAJ
Mediaflux
Dubaiul e mai mic decât Bucureștiul! Gabi Bădălău, suspicios de aproape de Daria, fosta lui Bodi, cea cu care a înșelat-o pe Bianca! Disperat să îi atragă atenția vedetei?
Spynews.ro
Zodiile care vor avea 5 ani plini de noroc, începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă a lor: succes uriaș, mai ales financiar, călătorii în străinătate
Realitatea.net
Cum a reușit un avion să decoleze în 2025 și să aterizeze în 2024. Cum a fost posibil să se întâmple așa ceva. Care e explicația
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro