Ieri, Senatul a adoptat, în plen, în calitate de primă cameră sesizată, un proiect de lege al Guvernului în ce privește stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie.
În Senat s-au înregistrat 115 voturi ”pentru” și unul ”împotrivă” și 12 abțineri. Conform expunerii de motive, “proiectul de lege stabileşte criteriile de încadrare în categoria consumatorilor vulnerabili de energie şi reglementare a măsurilor de protecţie socială pentru acestea şi în special accesul la resursele energetice pentru satisfacerea nevoilor esenţiale ale gospodăriei în scopul prevenirii şi combaterii sărăciei energetice”.
De asemenea, printr-un amendament, categoria de consumatori vulnerabili a fost eliminată din motive de vârstă, fiind menținute însă celelalte categorii de consumatori vulnerabili, și anume, cei izolaţi, din motive de venit şi din motive de sănătate.
Prin acest proiect de act normativ se vor acorda ajutoare financiare pentru încălzirea locuinței, pentru consumul de energie, pentru acoperirea unei părţi din consumul energetic al gospodăriei pe tot parcursul anului, pentru achiziţionarea în cadrul unei locuinţe de echipamente eficiente din punct de vedere energetic pentru iluminarea, răcirea, încălzirea şi asigurarea apei calde de consum în locuinţă, dar și pentru achiziţionarea de produse şi servicii în vederea creşterii performanţei energetice a clădirilor ori pentru conectarea la sursele de energie.
Conform amendamentelor adoptate de Senat, ajutorul financiar pentru încălzirea locuinței este de 250 de lei lunar pentru gaze naturale, 500 de lei lunar pentru energia electrică si 160 de lei pe lună pentru combustibili solizi și petrolieri, față de suma de 80 de lei cât era prevăzut în forma Guvernului.
De menționat este că limita maximă a veniturilor până la care o persoană poate să beneficieze pentru încălzire este de 810 lei/persoană pentru familii și de 1.445 de lei în cazul persoanei singure.
De altfel, se estimează că peste 400.000 de persoane o să beneficieze de suplimentul pentru energie şi de ajutorul de încălzire, de la data de 1 septembrie 2022.
Silvia Dinică (USR PLUS), preşedintele Comisiei economice, a spus în cadrul dezbaterilor că acest proiect de lege este aşteptat “de peste 8 ani” şi că simplifică procedura pentru acordarea acestor ajutoare.
Și senatorul PSD, Radu Oprea, a susţinut proiectul prin vot, cu toate că îl consideră “inechitabil”, însă speră într-o formă îmbunătăţită a acestui proiect la Camera Deputaţilor, spunând că sunt mai mulţi români care s-ar încadra în categoria consumatorilor vulnerabili. Acest proiect urmează să fie dezbătut de Camera Deputaţilor, care este for decizional în acest caz.