Subvenții de 750 de lei pentru acești români! Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene are planuri mari pentru acest an, dar și pentru următorii, când vine vorba de ajutoare sociale. Deja sunt demarate, cel puțin, 4 programe mari, incluzând aici și cel demarat din 2023 cu ajutoarele pentru facturile la energie. Dar, conform ministrului Marcel Boloș, o altă categorie socială va prim anul acesta cel puțin 750 de lei, anunțul fiind făcut în mod oficial de ministrul MIPE.
Pe lângă reformele impuse și asumate, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene are planuri mari, iar banii ar veni tot în cadrul aceluiași program general, PNRR. Deja au fost anunțate tipărirea cardurilor de energie, conform unei informări a ministerului, asta însemnând că în perioada următoare toare categoriile incluse în program vor primi acasă aceste carduri.
În documentul publicat în cursul zilei de astăzi, Ministerul Inestițiilor și Proiectelor Europene anunță demararea procesului de tipărire a supurtului digital pentru cardurile la energie, specificând faptul că:
„Distribuția cardurilor pentru tranșa I are loc între 1-28 februarie, iar plățile se vor putea efectua de la 20 februarie. Cardurile alocate se vor putea utiliza până la 31 decembrie 2023. Din bugetul de 4 miliarde de lei vor fi sprijinite 4 milioane de persoane din medii vulnerabile din România.
Odată cu tipărirea și împlicuirea cardurilor de energie care vor ajunge la beneficiari în cursul lunii viitoare, am început implementarea unei noi măsuri de sprijin finanțată din bani europeni, prin Programul Operațional Regional și prin Programul Operațional Capital Uman.
De această măsură vor beneficia 2,8 milioane de locuințe din România, în contextul creșterii prețurilor pentru utilități și pentru toate produsele de consum, care afectează în primul rând pe cei mai vulnerabili dintre români. De la 20 februarie vor putea fi făcute plăți cu cardurile de energie.”, anunță Marcel Boloș în documentul de astăzi.
Pe de altă parte, restul de programe existente vor continua, la fel ca și în 2022, în baza fondurilor alocate prin Comisia Europeană și cu un plus de la bugetul de stat, în același timp Marcel Boloș face precizarea că se dau 750 de lei pentru acești români.
Vezi și: Vestea momentului despre voucherele de alimente. Când intră banii pe card
Dacă în trecut ajutoarele sociale pentru elevi și studenți erau susținute din bugetul de stat, începând cu acst an, spune Marcel Boloș, parte din subvenții și ajutoare vor fi susținute prin programele pe fonduri europene.
Cel puțin în cazul studenților care beneficiază de bursă socială. În anunțul de azi, Boloș vorbește de cel puțin 50.000 de studenți, cu burse sociale, care vor primi prin MIPE cel puțin 750 de lei sub forma de vouchere:
„Tot în luna septembrie, aproximativ 50.000 de studenți care beneficiază de bursă socială vor primi vouchere în valoare de 750 de lei.
Acești bani vor putea fi folosiți pentru își cumpăra rechizite, cărți, dispozitive electronice sau haine, iar bugetul pentru această măsură este de 15 milioane de euro.”, a mai anunțat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, în exclusivitate pentru Observatorul Antena 1.
În ceea ce privesc noile carduri pentru energie, MIPE face precizări cu privire la beneficiari, în documentul publicat astăzi, spunând că:
„Beneficiarii eligibili vor primi cardul de energie în perioada 1-28 februarie 2023. Plățile se vor putea efectua după următorul calendar:<
- Pentru tranșa I – valoare de 700 lei în perioada 20.02.2023 – 30.06.2023;
- Pentru tranșa II – valoare de 700 lei în perioada septembrie 2023 – 31.12.2023.”, se mai arată în document.