25 ian. 2023 | 13:45

Când vor intra banii pe cardurile de energie. Cum se va face plata facturilor

Social
Când vor intra banii pe cardurile de energie. Cum se va face plata facturilor

Anul 2023 a adus un nou program de ajutor social pentru cei cu venituri mici. Așa cum anunța ministrul Marcel Boloș, din acest an se vor da ajutoare pentru energie, mai exact pentru plata facturilor. În acest sens a fost anunțat și modul în care beneficiarii vor intra în posesia sumelor, cei 1.400 de lei, dar și când vor intra banii pe cardurile de energie.

Românii vor beneficia de cardurile de energie

În decembrie, în urma unor negocieri cu Comisia Europeană, guvernul României a ajuuns la o înțelegere, în urma căreia s-a putut stabili aest nou program social de ajutor pentru energie. În esență, prin MIPE, categoriile de romni cu salarii sau pensii mici vor beneficia din partea statului, în două tranșe, de 1.400 de lei, bani ce vor putea fi folosiți pentru plata facturilor la energie. Proiectul prevede ca aceste sume să fie sub formă de carduri de energie, iar distribuția se va face cu ajutorul Poștei Române.

„Vorbim despre cea mai importantă inițiativă de acest gen derulată până acum în țara noastră, cu un impact deosebit la nivelul grupurilor vulnerabile. Este o măsură luată pentru a contribui în mod real si direct la creșterea calității vieții și la diminuarea considerabilă a riscului de excluziune socială, prin asigurarea capacității gospodăriilor că își asigură serviciile energetice necesare, la costuri accesibile.

Sunt 4 miliarde de lei pe care am agreat cu reprezentații Comisiei Europene să îi folosim în acest sens, pentru a veni în sprijinul a 2,8 milioane de locuințe. Procedura este simplă, potențialii beneficiari trebuie să știe că vor fi înștiințați dacă din diferite motive nu îndeplinesc criteriile.

Dincolo de discuțiile din spațiul public privind modul în care se va implementa această măsură, mecanismul ales este cel mai viabil din perspectiva faptului că a fost necesară crearea posibilităților ca toate formele de energie să poată fi decontată, incluzând aici și energia termică aferentă încălzirii în cazul blocurilor și locuințelor colective, cât și a faptului că această măsură se va deconta 100% din fonduri europene, fiind obligatorie păstrarea unei piste de audit și asigurarea trasabilității întregului flux financiar, până la plata facturilor la nivelul individual al beneficiarului eligibil al măsurii.”, declara recent Marcel Boloș.

Marcel Boloș anunță când vor intra banii pe cardurile de energie

Dacă ceea ce se știa concret este modul în care vor ajunge banii la beneficiari, și prin intermediul cui, nu se știa care va fi procedura și, implicit, când vor intra banii pe cardurile benficiarilor. În cursul zilei de duminică, 22 ianuarie a.c, ministrul Marcel Boloș a ieșit într-o conferință depresă în care a explicat modalitatea în care angajații Poștei Române vor distribui prima tranșă din cei 1.400 de lei, și când vor intra banii pe cardurile beneficiarilor:

„Sunt peste 7.200 de cititoare optice pentru care este în curs de încheiere contractul de achiziţie, termenul de livrare este de 20 de zile. Deci practic tot ce înseamnă echipamentele necesare pentru ca această citire a facturilor să aibă loc direct de către poştaşi şi să nu mai avem nevoie ca beneficiarul să meargă la oficiul poştal. E nedrept să creăm cozi la oficiile poştale. Am gândit în detaliu aceste mecanisme pentru ca oamenii să aibă acces la bani.

Data de 20 februarie este termenul. Aceste cititoare vor fi la dispoziţia oficianţilor poştali. Vineri am fost la Poşta Română, am stat de vorbă personal inclusiv cu directorii teritoriali pentru a înţelege ce probleme mai sunt pentru ca mecanismul să funcţioneze.”, a precizat Marcel Boloş în conferința de presă de duminică.

Pe 13 ianuarie MIPE a publicat pe site-ul instituției și un ghid referitor la modul de distribuire a sumelor, precum și care sunt beneficiarii acestor ajutoare sociale

Cum se acordă ajutorul?

Ajutorul are forma unui card emis pe suport de hârtie, cu care se pot plăti facturi de energie (total sau parțial). Ajutorul se acordă în două tranșe, a câte 700 lei fiecare.

Servicii/produse care se pot plăti: electricitate, gaz, energie termică în sistem centralizat de termoficare, butelie, lemn de foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire.

Cum se utilizează?

Se pot plăti facturi curente sau restante, doar pentru locul de consum de la domiciliul beneficiarului. Cu un card se pot face mai multe plăți, către mai mulți furnizori, până la epuizarea sumei.

Plățile se fac prin mandat poștal. Nu se pot efectua mai mult de 8 plăți/loc de consum pe durata programului de sprijin.

Ajutorul nu se consideră venit și nu afectează venitul minim garantat, alocația pentru susținerea familiei, statutul consumatorului vulnerabil de energie.

Sumele alocate celor două tranșe nu pot fi preschimbate în bani și nu pot fi folosite pentru plăți prin mandat poștal către alte destinații decât plata facturilor de energie.”, se arată în materialul publicat de MIPE.

În ceea ce privește beneficiarii acestui program, aveți mai jos lista și modul de distribuire a acestor carduri, pe baza criteriilor stabilite în proiect:

Categorie beneficiari Vârstă beneficiar Venit lunar
Pensionar Peste 60 ani, inclusiv Sub 2.000 lei, inclusiv
Pensionar de invaliditate Nu contează Sub 2.000 lei, inclusiv

Persoană cu handicap grav, accentuat sau mediu

Nu contează Sub 2.000 lei, inclusiv
Familie cu alocație de susținere Nu contează Nu contează
Familie/persoană cu ajutor social Nu contează Nu contează

 

Categoriile sociale care vor beneficia de vouchere, după cum urmează:

a) pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, cu vârsta egală sau mai mare de 60 de ani și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;

b) pensionarii cu pensie de invaliditate, indiferent de vârstă și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;

c) persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri proprii lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;

d) familiile beneficiare de alocație de susținere a familiei, în conformitate cu Legea nr. 277/2010, cu modificările și completările ulterioare;

e) familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social, în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare.

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar AZI de Sfântul Ștefan pentru a-ti merge bine tot anul
Redactia.ro
2025 este Anul Șarpelui, un an care anunță transformări profunde și șanse mari de a descoperi dragostea
Click.ro
Cum dau autoritățile apă la moară fanilor teoriei conspiraționiste Chemtrails
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Al Bano a spus ce s-a întâmplat în noaptea în care fiica lui, Ylenia Carrisi, a dispărut: „Acesta e dramaticul adevăr!”
Unica.ro
USR și Geoană au „plătit” pentru promovarea lui Călin Georgescu. Noi detalii spectaculoase. Exclusiv EVZ
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
Este ordin de la UE pentru toți șoferii din Europa! Intră în vigoare de la 1 ianuarie 2025
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
ANUNȚ despre PENSIILE DIN IANUARIE! ÎNGRIJORĂRI pentru PENSIONARI
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro