Schimbări pentru Universitatea din Craiova, care va începe noul an universitar într-un sistem mixt/hibrid. În ce constă acesta

Schimbări pentru Universitatea din Craiova, care va începe noul an universitar într-un sistem mixt/hibrid. În ce constă acesta
Schimbări pentru Universitatea din Craiova, care va începe noul an universitar într-un sistem mixt/hibrid

Noul an universitar la Universitatea din Craiova va începe într-un sistem mixt/hibrid. Acest lucru înseamnă că se vor combina activitățile la distanță cu cele în sală, conform unei hotărâri luate de consiliul de administrație și senatul instituției.

Schimbări majore pentru Universitatea din Craiova

În acest context, activitățile de predare, alături de orele de curs, se vor desfășura exclusiv de la distanță, în regim online. Pe de cealaltă parte, activitățile de laborator, proiecte, seminar și lucrări practice se recomandă să se desfășoare în sală, în proporție de minim 50% la fiecare disciplină.

Stabilirea proporției este stabilită și aprobată de consiliul fiecărei facultăți, în funcție de particularități, la propunerea directorilor de departament și doar cu avizul decanului.

„Universitatea din Craiova va începe noul an universitar într-un sistem mixt/hibrid, care să permită optimizarea calităţii procesului de învăţământ în condiţiile asigurării şi respectării recomandărilor la nivel naţional, a normelor de sănătate şi siguranţă sanitară, pentru întreaga comunitate academică şi pentru oraş. Sub efectele pandemiei COVID-19, activităţile didactice din Universitatea din Craiova se vor desfăşura în sistem mixt (blended learning), combinând activităţi la distanţă (sincrone / online şi asincrone / offline) cu activităţi în sala (on-site). În cadrul fiecărei facultăţi, în funcţie de profil şi de resurse, se va adopta o procedură operaţională care conţine măsurile necesare pentru organizarea şi desfăşurarea procesului de învăţământ, cu respectarea şi promovarea calităţii actului didactic, în condiţii de securitate epidemiologică, în conformitate cu legislaţia în vigoare”, informează Universitatea din Craiova.

Reguli stricte pentru studenții care stau la cămine

Zilele acestea, studenții care au optat pentru cămine și-au luat în primire camerele. Unele centre universitare au acceptat doar tinerii vaccinați sau trecuți prin boală. Anul acesta, față de cei anteriori, au fost disponibile mai puține locuri la cămine.

La Universitatea Babeș-Bolyai, cursurile se vor desfășura în sistem hibrid. De asemenea, administratorii căminelor au impus noi reguli, mult mai stricte față de anii trecuți.

”Îi vom caza pe cei care sunt vaccinați sau care au trecut prin boală și se află în fereastra de protecție, pentru a caza cât mai mulți studenți. Este importantă educația, dar viața oamenilor este cel puțin la fel de importantă”, spune Mirela Boțan, purtător de cuvânt al Universității Tehnice Cluj-Napoca.

În Timișoara, aproximativ 10.000 de studenți vor împărți căminele celor patru universități din oraș. Și aici se regăsesc reguli stricte. Masca în spații publice este obligatorie, iar persoanele străine din afara căminului nu au voie în interior.

Totodată, în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, procesul de cazare s-a făcut conform normelor în vigoare având în vedere prevenirea îmbolnăvirilor cu coronavirus.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI