Unele zvonuri spun că Regele Charles intenționează să slăbească monarhia britanică. În Danemarca, regina Margrethe urmează o cale similară prin deposedarea membrilor familiei de titlurile regale. Tatăl prinților William și Henry urmărește îndeaproape cum se desfășoară lucrurile în țara vecină, spun vocile familiarizate cu situația.
Fiul regretatei regine Elisabeta a II-a este atent la modul cum se desfășoară decizia reginei Danemarcei de a-i elimina pe unii dintre nepoții săi de la titlurile regale, în timp ce se gândește la restructurarea monarhiei britanice, a declarat un expert regal.
Miercuri, regina Margrethe a II-a a anunțat că patru dintre cei opt nepoți ai săi nu vor mai putea folosi titlurile de prinț și prințesă din ianuarie 2023. Devenită cel mai longeviv monarh din Europa după moartea Elisabetei a II-a, regina a dat vestea printr-un comunicat de presă pe site-ul oficial regal. Potrivit declarației sale, decizia a venit „în concordanță” cu modul în care alte monarhii au făcut mișcări similare.
Nu este clar la ce alte case regale se referea suverana daneză. Cu toate acestea, s-a raportat mult timp că Charles al Marii Britanii a fost un susținător al unei monarhii „slăbite”. După cum au raportat anumite publicații, inclusiv The Telegraph, după moștenirea tronului, Charles intenționează să reducă numărul de membri ai familiei regale din Marea Britanie de la 22 la cinci: el, Camilla, regina consoartă, Prințul William și Kate Middleton.
Marlene Koenig, expertă în regalitatea britanică și europeană, susține că, în urma anunțului lui Margrethe, este posibil ca Regele Charles să ia notițe despre modul în care se desfășoară decizia omologului său danez. Fiul cel mai mic al reginei, prințul Joachim, are patru copii — Nikolai (23 de ani), Felix (10), Henrik (13 ani) și Athena (în vârstă de 10 ani), fiind cei afectați de decizia bunicii lor.
„Suntem cu toții foarte triști. Nu este niciodată distractiv să-ți vezi copiii fiind maltratați așa”, a spus prințul Joachim, relateză presa daneză. De asemenea, acesta a explicat că decizia mamei sale i-a „supărat” pe copiii săi: „De ce trebuie să fie pedepsiți în acest fel?”
Dacă regele britanic ar proceda la fel, de suferit au și prințesele Eugenie și Beatrice, nepoatele lui Charles prin fratele său, Prințul Andrew. Totodată, și alți membri ai familiei regale ar putea risca să piardă titlurile, inclusiv copiii Prințului Harry cu Meghan Markle, Archie și Lilibet.
După cum a raportat Samantha Grindell de la Insider, scrisorile patentate ale Regelui George al V-lea din 1917 arată că familia monarhului poate folosi titlurile de descendenți direcți. Dar, în timp ce regele Charles și consilierii săi țin cont de reacțiile la decizia lui Margrethe de a-și retrage nepoții de la titlurile regale, Koenig a mai spus că accentul va rămâne pe ceea ce este mai bun pentru viitorul monarhiei britanice.
„Charles ar fi conștient de schimbările din alte case, dar accentul se pune doar pe ce să facă în Marea Britanie”, a adăugat ea. „Ceea ce se întâmplă în alte monarhii nu este relevant pentru britanici”, a mai spus Grindell.
Deși Charles este o rudă îndepărtată a lui Margrethe, relația dintre monarhii britanici și europeni s-a răcit în timp, a dezvăluit Koenig. În Scandinavia, a subliniat ea, casele regale au relații strânse. Dar camaraderia încă există într-o anumită măsură. Reginele Margaret și Elisabeta a II-a, de exemplu, au păstrat o prietenie de lungă durată.