Schimbare la 180 de grade. Sfinxul şi Babele din Bucegi se află în judeţul Dâmboviţa, și nu în Prahova

Schimbare la 180 de grade. Sfinxul şi Babele din Bucegi se află în judeţul Dâmboviţa, și nu în Prahova
O instanţă a decis că Sfinxul şi Babele din Bucegi se află în judeţul Dâmboviţa, nu în Prahova

Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, a anunțat câștigarea pe fond a procesului cu județul Prahova în ceea ce privește linia de hotar dintre cele două județe în zona Platoului Bucegi.

În ce județ se află Sfinxul și Babele, de fapt

Disputa în instanță viza monumentele Babele și Sfinxul. Conform deciziei judecătorilor, cele două aparțin teritoriului Dâmboviței. Procesul a fost deschis în anul 2015, acesta aflându-se pe rolul Tribunalului Vâlcea, însă a trecut pe la mai multe instanțe.

O primă instanță care a pronunțat o decizie în acest caz a fost Tribunalul Dâmbovița, în luna octombrie a anului 2019. Apoi, în septembrie 2020, la Curtea de Apel Ploiești s-a judecat recursul. Aici s-a admis o cerere de strămutare, iar dosarul a fost trimis la Curtea de Apel Pitești, care a casat sentința inițială și a trimis dosarul de rejudecare la Tribunalul Vâlcea.

Reclamat în dosar este prefectul județului Dâmbovița, iar pârâții sunt orașul prahovean Bușteni și comuna dâmbovițeană Moroeni. De asemenea, prefectul județului Prahova are calitate de intervenient în dosar.

„Mă bucur să le transmit dâmboviţenilor că joi, 25 noiembrie, Consiliul Judeţean Dâmboviţa a avut câştig de cauză în procesul cu judeţul Prahova, vecinii noştri susţinând că atât Sfinxul, cât şi Babele se află pe teritoriul lor”, a scris, duminică, pe Facebook, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa.

Decizia nu este una definitivă

Totodată, acesta a precizat că decizia nu este definitivă, însă se va asigura că cele două monumente vor rămâne ale județului.

„Deşi sentinţa de joi nu este definitivă, toate instanţele, altele decât cele din Prahova, au spus că cele două monumente sunt ale judeţului nostru, iar eu mă voi asigura că Sfinxul şi Babele vor rămâne pe teritoriului judeţului nostru”, a adăugat Corneliu Ştefan.

În cursul zilei de joi, Tribunalul Vâlcea a pronunțat o nouă decizie pe fond în acest dosar, având ca obiect „obligația de a face – stabilire linie de hotar”. De asemenea, decizia poate fi atacată cu recurs.

„Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, având ca obiect obligaţia de a face. Stabileşte limita hotarului administrativ ce separă cele două unităţi administrativ-teritoriale pârâte, Comuna Moroeni şi Oraşul Buşteni, pe amplasamentul indicat în Planul de situaţie cu stabilirea tronsonului linie de graniţă prin măsurători în varianta 1, depus la fila 67, vol. IV, dosar Tribunalul Dâmboviţa, avizat de către OCPI Dâmboviţa, ce constituie anexă la raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie, întocmit în cauză de expert Guiu Aurel”, se arată în minuta publicată pe portalul instanţelor de judecată.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI