Un grav incident a avut loc la telecabina din Bușteni, cea care face legătura între stațiune și platoul Bucegilor. Prima cabină care a pornit în cursă, duminică dimineață, a rămas blocată între piloanele 2 și 3.
Zece persoane au fost coborâte de urgență cu ajutorul salvamontiștilor. Toți erau muncitori la punctele de lucru ale telecabinei, însă incidentul nu a fost făcut public. Potrivit unor surse, incidentul, care ar putea fi avut urmări extrem de grave, a avut loc pe 12 septembrie, duminică dimineață.
Telecabina s-a blocat la prima cursă, atunci când spre punctele de lucru urcă doar muncitorii societății care administrează telecabina. Aceasta ar fi fost rămasă blocată deasupra abruptului prahovean. Există două variante care ar fi dus la defecțiunea cabinei.
Unii spun că vinovat este un urs, care ar fi dizlocat o stâncă destul de mare din peretele muntelui, susțin unele surse. În timp ce cădea, stânca de mari dimensiuni ar fi lovit cablul purtător al cabinei și l-a „deraiat” de la traseu.
La prima cursă, muncitorii și angajații telecabinei nu au știut despre ce este vorba exact și au dat drumul cabinei în care se aflau muncitorii. Telecabina s-a deplasat până la punctul „nodului”. Acolo s-a oprit brusc și într-o poziție nefirească și periculoasă pentru cei aflați în ea.
O altă variantă a defecțiunii, potrivit unor surse Adevărul, ar fi o defecțiune la motor. Muncitorii au anunțat ce s-a întâmplat la bază. În ajutorul lor au venit colegii și o echipă de salvamontiști. O parte din cei blocați au coborât pe stâlp, iar alții pe corzi, ajutați de salvamontiști.
Un lucru pozitiv este faptul că oamenii blocați în cabină știau cum să coboare în situații asemănătoare și nu s-au panicat. În cazul în care erau turiști, probabil că situația ar fi fost mai complicată. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită.
Telecabina a rămas suspendată deasupra abruptului prahovean. În cazul în care ar fi cedat cablul, oamenii ar fi căzut 300 de metri în gol, în prăpastie.
”N-ar fi supravieţuit nimeni. Am fi avut o situaţie similară cu cea din Italia”, spun sursele citate.
În luna mai, anul acesta, o telecabină din stațiunea Stresa, care urca spre vârful Mottarone, s-a prăbușit în gol. Chiar când să ajungă pe platformă, cablul s-a rupt. În urma acestui incident, 14 persoane și-au pierdut viața.
Până în prezent, reprezentanții operatorului privat care administrează telecabina nu au putut fi contactați pentru a oferi un punct de vedere.