Scandal uriaș în Parlamentul României. Reacția halucinantă a lui George Simion după incidente
A fost scandal uriaș în Parlamentul României, înainte de a fi citită moțiunea de cenzură. Doar puțin a lipsit ca să nu iasă cu o bătaie generală. Protagoniștii au fost deputatul PNL Florin Roman, vicepreședinte al Camerei Deputaților, și „restul lumii”.
Scandal uriaș în Parlamentul României
Ieri plenul reunit al Parlamentului pentru citirea moțiunii de cenzură inițiată de USR PLUS și AUR împotriva Guvernului Cîțu a început cu un scandal monstru. Miza a fost cine anume conduce ședința, în lipsa lui Ludovic Orban, care și-a delegat atribuțiile și a fost absent.
Prin urmare, pentru că Ludovic Orban, președintele Camerei Deputaților, a absentat din plenul reunit al Parlamentului, atribuțiile i-au fost preluate de către Florin Roman, vicepreședinte al Camerei, care ar fi urmat să conducă ședința. Dar acesta nu a mai apucat decât să propună votarea ordinii de zi, deoarece imediat a fost îndepărtat de la prezidiu.
Totul a pornit de la Ionuț Moșteanu,(USR PLUS), care a citit regulamentul și a spus că în lipsa lui Ludovic Orban ședința trebuie condusă de Anca Dragu, președinta Senatului. Florin Roman a refuzat însă să cedeze microfonul și a continuat să ceară vot pe ordinea de zi, cu toate că au venit chestorii și chiar au tras scaunul de sub el. Dar Roman nu s-a lăsat și a continuat să vorbească în microfon din picioare.
Toată această scenă s-a desfășurat în timp ce George Simion, liderul AUR, transmitea totul live pe Facebook. Până la urmă, Florin Roman a fost îndepărtat de la microfon, luându-și rucsacul și plecând de la prezidiu. Apoi, Anca Dragu, președinta Senatului, a preluat microfonul și a reluat ședința de la început.
Ce a declarat George Simion
”Florin Roman a ripostat bătându-și joc de instituția moțiunii de cenzură și de Constituția acestei țări. Vreți să ne fie rușine de ce am făcut? Nu, eu sunt mândru de colegii mei și sunt bucuros că acești chestori ai Camerei Deputaților și-au făcut treaba.
(…) Antonio Andrușceac era chestorul Camerei Deputaților. (…) Mai departe, cred că nu mai trebuie să ne mai purtăm ca niște domnișoare de pension cu domnii care și-au bătut joc de noi și care încalcă regulamentul, care încalcă Constituția.
Cred că marți trebuie să votăm această moțiune de cenzură, pentru că cei care se cred stăpâni peste România vor să amâne până după 25 septembrie această moțiune de cenzură”, a declarat George Simion la Antena 3.
”Este opțiunea lor, nu îi critic. Este felul în care ei gândesc derularea evenimentelor politice mai departe”, a mai spus Simion.