Scandal uluitor într-un magazin Lidl. Un bărbat a fost înjunghiat de cel puțin două ori în interiorul unui supermarket al lanțului german de retail. Poliția a intervenit imediat pe fir. Detectivii au fost văzuți căutând un anumit obiect printre tufișurile din perimetrul parcării. Ce au transmis agenții de poliție vineri, 9 decembrie.
Ce a pățit un bărbat într-un magazin Lidl. Un scandal uriaș a avut loc, la începutul săptămânii curente, într-un magazin Lidl. S-a întâmplat marți, 6 decembrie, în orașul Wythenshawe, din Marea Britanie. Doi bărbați au avut o dispută la supermarketul situat la intersecția dintre Altrincham Road și Southmoor Road.
Numai că cearta s-a transformat, în scurt timp, într-un incident pe care nimeni nu îl anticipase. Un bărbat „plin de sânge” a fost văzut în magazinul Lidl. Reprezentanții supermarketului au alertat imediat autoritățile, printr-un apel la numărul de urgență. Agenții de poliție s-au deplasat de urgență la locul faptelor, unde au constatat că cetățenii se cunoșteau între ei.
Unul dintre bărbați a fost înjunghiat de cel puțin două ori, au arătat primele constatări ale autorităților. Victima a fost transportată la cea mai apropiată instituție medicală. Autorul incidentului a fost plasat în arest, fiind nevoit să ofere declarații în fața oamenilor legii despre situația creată.
Nimeni nu știe, momentan, care a fost motivul scandalului dintre clienții magazinului Lidl. Vineri dimineață, 9 decembrie, autoritățile au revenit cu noi detalii despre evenimentul care a șocat comunitatea din orașul Wythenshawe. Reprezentanții Poliției din orașul Wythenshawe au informat că, în cadrul incidentului, a fost utilizată o armă.
Bărbatul înjunghiat a fost transportat la spital, unde a primit îngrijiri medicale de specialitate. A prezentat, potrivit informațiilor actualizate, două răni prin înjunghiere. Din fericire, acestea nu i-au pus viața în pericol. La scurt timp după ce a intrat sub monitorizarea cadrelor medicale, a fost externat.
Agenții de poliție au oferit câteva detalii și în ceea ce privește persoana care a folosit arma în timpului atacului. Bărbatul a fost arestat imediat după incident. Mai târziu, însă, a fost eliberat de către poliție pe bază de cauțiune.
Ancheta privind incidentul din săptămâna curentă, din Marea Britanie, continuă. Agenții de poliție au izolat cu bandă adezivă intrarea în magazinul Lidl din orașul Wythenshawe. O zonă din parcare este, de asemenea, închisă clienților.
Citește și: Ce a pățit o femeie într-un magazin Lidl: „Nu mai vin niciodată”. Momentul care a jenat-o la casa de marcat
Potrivit presei locale, mai multe echipe specializate în investigare criminalistică au ajuns la locul incidentului. Câțiva detectivi au fost văzuți în timp ce efectuau cercetări atât în interiorul supermarketului, cât și în zona exterioară a acestuia. La un moment dat, mai mulți ofițeri au început să caute un anumit obiect printre tufișurile din perimetrul cu iarbă al parcării.