O comoară se ascunde într-un sat izolat din România. Nu foarte mulți oameni mai locuiesc în respectivul loc plin de poveste. Aproximativ 100 de localnici și-au păstrat casele care au fost ridicate pe așezarea care se ascunde după zeci de kilometri de drumuri forestiere.
Mulți oameni își doresc să ajungă în satul Runcu Mare din Ținutul Pădurenilor, chiar dacă este destul de greu să descopere această așezare. Timpul pare că a rămas în loc, iar comoara care se găsește în mijlocul sălbăticiei este impresionantă. Călătorii trebuie să parcurgă un drum lung pentru a descoperi totul.
Mai exact, cei care vor să vadă biserica ascunsă în satul izolat trebuie să parcurgă cel puțin 10 kilometri și să pornească din sate invecinate. Ei trebuie să plece din Lesele, Poiana Răchițelii sau Vadu Dobrii și să meargă pe drumuri forestiere care sunt inaccesibile autoturismelor, potrivit Adevărul.
Între timp, există un drum de 15 kilometri care este mai accesibil și poate să fie parcurs dacă se pornește de la Govâjdia. În Runcu Mare sunt trei biserici ortodoxe, una care se găsește în mijlocul așezării și două care au fost clădite la capetele satului. Cei care ajung să le vadă rămân uimiți de frumusețea lor.
Totuși, mulți vor să vadă biserica de la marginea satului, care este o adevărată comoară. Aceasta datează încă din secolul al XIX-lea și este așezată pe un lăcaș din Evul Mediu. În locul respectiv nu se mai țin slujbe. Lăcașul s-a degradat de-a lungul timpului, dar a rămas o emblemă pentru localnici.
Trebuie să fie urmată o potecă pentru a se ajunge la biserica din lemn, însă accesul a devenit dificil după ce brazii din jurul lăcașului au fost doborâți. Cei care locuiesc în satul Runcu Mare speră să repare și să îngrijească biserica, ținând cont că starea în care a ajuns comoara lor le provoacă multă suferință.
„Cea mai veche este biserica din partea de sus, aşezată într-o poieniţă, lângă pădure, la confluenţa pârâului Bisericii cu cel al Runcului.
A fost ridicată la sfârşitul secolului al XIX-lea, are pereţii din lemn de plop şi mesteacăn, îmbinaţi cu măiestrie în tehnica numită coadă de rândunică, este micuţă şi bine proporţionată, o adevărată bijuterie arhitectonică.”, a transmis profesorul Rusalin Işfănoni, autorul monografiei comunei Lelese.