Șarpe descoperit într-un mall din Târgu-Jiu. Cum a fost posibil așa ceva. FOTO

Autor: Daniel Ștefan - 17:50, 19 iun. 2019

A fost descoperit un șarpe în mall-ul din Târgu-Jiu. Cumpărătorii au intrat în panică atunci când au văzut reptila și i-au anunțat pe angajații magazinului. Pentru unii a fost un moment comic, dar alții au tras o spaimă serioasă pe care sigur n-o vor uita, mai ales când se vor întoarce la magazin.

Un șarpe în mall-ul din Târgu-Jiu

În dimineața zilei de miercuri, 19 iunie, câțiva localnici au observat în mall-ul din Târgu-Jiu un șarpe care se plimba prin fața unei optici medicale, din interiorul complexului comercial. Era chiar la ieșirea de urgență a centrului comercial.

Alertați, oamenii au anunțat angajații mall-ului, iar unii dintre aceștii au încercat să ia măsuri. Era un șarpe de apă dulce, mic, inofensiv. Totuși, puțini au avut curajul să se apropie de mica reptilă care a pătruns în magazin. Doar unul dintre angajați a fost mai curajos și l-a capturat în stil clasic, cu o sticlă de plastic. Animalul a fost apoi eliberat în natură, după cum au declarat reprezentanții mall-ului.

Cum a ajuns reptila în magazin

Șarpe descoperit într-un mall din Târgu-Jiu. Cum a fost posibil așa ceva. FOTO

„Râul Jiu se află la mai puţin de 100 de metri de centrul comercial şi, din cauza vremii, probabil că şarpele s-a îndepărtat de cursul apei şi a ajuns la mall. Şarpele de apă este inofensiv şi nu a pus în pericol siguranţa clienţilor noştri. Acesta a fost prins cu ajutorul unui pet de angajaţii noştri şi a fost eliberat în siguranţă în apă”, a declarat, corespondentului Mediafax, Sorin Cureleanu, directorul centrului comercial.

Prin urmare, cel mai probabil, totul s-ar fi petrecut din cauze naturale. Este puțin probabil ca cineva să fi vrut să facă o glumă proastă sau să creeze o imagine nefavorabilă magazinului.

Întâlnirile dintre om și viața sălbatică au devenit tot mai rare, iar acest lucru ne face să fim foarte temători. Uităm că suntem parte a regnului animal, la fel ca oricare dintre aceste creaturi „feroce”. Să vezi un animal viu, sălbatic, liber, printr-un mall, un spațiu 100% artificial, este, într-adevăr, ceva nemaivăzut. Strămoșii noștri s-ar amuza teribil pe seama noastră, cei de acum.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI