Astăzi este o zi importnată, conform Calendarului Ortodox. Creștinii ortodocși știu că este sărbătoare mare pe 26 august 2024, și tot azi trebuie să spunem La mulți ani celor care poartă aceste nume.
Deși nu este o sărbătoare cu cruce roșie, creștinii ortodocși îi prăznuiesc astăzi pe Sfinții martiri Adrian și Natalia, soț și soție din Nicomedia, care au suferit în jurul sfârșitului secolului al IV-lea.
Din documentele creștine, tot ceea ce se știe este că Adrian era păgân, dar când a văzut curajul martirilor creștini, s-a declarat creștin, iar pentru asta, avea să fie întemnițat. Soția sa, Natalia, care era creștină în secret, când a auzit că soțul ei a fost luat, a mers să-l viziteze în închisoare.
Ea l-a încurajat să îndure suferințele pentru Hristos, dar Adrian a fost torturat și a murit din cauza chinurilor.
„Când Natalia a auzit despre martiriul lui Adrian, i-a recuperat relicvele și le-a îngropat. Ea s-a odihnit în pace la scurt timp după aceea, și s-a alăturat soțului ei în binecuvântare.”
Conform canoanelor bisericești, cei doi sunt considerați a fi protectori speciali ai cuplurilor căsătorite, precum și ai căsătoriilor mixte din punct de vedere religios. Așa cum precizam la început, este sărbătoare mare pe 26 august 2024, cei doi fiind comemorați în această zi. Tot în această zi mai sunt prăznuiți alți 33 de martirizați.
„O, pereche fără de prihană şi aleasă Domnului! O, preadorită doime şi lui Hristos preaiubită! O, însoţire preabună şi lui Dumnezeu fericită! Cine nu se va spăimânta de aceasta, auzind faptele cele mai presus de om?
Cum femeia s-a îmbărbătat asupra tiranului celui amar, şi pe bărbatul ei l-a întărit a nu slăbi în cele cumplite, ci să aleagă a muri pentru credinţă mai degrabă decât a trăi. O, graiuri împletite de Dumnezeu ale înţeleptei Natalia! O, sfătuiri dumnezeieşti care au străbătut cerurile şi au făcut pe măritul Adrian cunoscut către însuşi scaunul Împăratului Celui mare!
O, însoţire sfântă! Rugaţi-vă lui Hristos pentru noi, care din dragoste săvârşim pomenirea voastră, să ne mântuim din ispite şi de tot necazul.“(Mineiul pe August, p. 300)“ (Mineiul pe August, p. 300)
Pe lângă slujbele religioase ale zile din bisericile creștin-ortodoxe, astăzi este o zi în care le putem spune „La mulți ani!” tuturor celor care poartă numele de Adrian, Adriana, precum și celor care poartă numele de Natalia, sau Natalie.
Pentru cei mai puțin familiarizați, ziua de 26 august, ziua Sfinților Adrian și Natalia, este o sărbătoare a familiei, a unității în cuplu și bucurie. Așa cum spuneam, cei doi sunt considerați a fi patronii speciali ai cuplurilor căsătorite, astfel că tot azi pumte celebra armonia de cuplu. Tot pentru azi, le putem ura celor care poartă numele, spre exemplu:
Fie ca sfântul al cărei nume îl porți, să te ocrotească, să-ți călăuzească pașii și să-ți lumineze calea! La mulți ani cu ocazia onomasticii!
sau
La mulți ani de Sfinţii Adrian şi Natalia! Cu ocazia zilei onomastice, îţi doresc o oră de linişte, o zi senină, o săptămână de bucurii, o lună de împliniri, un an de prosperitate, un veac de sănătate, fericire şi iubire.
La mulți ani!