Se pare că cunoscutul imunolog american încasează chiar mai mult decât președintele Statelor Unite ale Americii. Dr. Anthony Fauci este cel mai bine plătit angajat dintre cei patru milioane ai guvernului federal al SUA, transmite Forbes.
Renumitul imunolog a încasat în 2019 nu mai puțin de 417.608 de dolari. Astfel, dr. Anthony Fauci a câștigat mai bine decât președintele Statelor Unite, care primește o leafă de 400.000 de dolari. Aceste date au fost colectate de openthebooks.com prin cereri în ceea ce privește accesul liber la informațiile de interes public.
În cazul în care imunologul își va păstra funcțiile pe care le ocupă în prezent până la sfârșitul mandatului lui Joe Biden, acesta va încasa o sumă de aproape 1.668.000 de dolari americani, asta în cazul în care salariul nu i se va mări sau dacă nu i s-a majorat deja.
Între anii 2010 și 2019, renumitul imunolog american a încasat salarii în valoare de aproximativ 3,6 milioane de dolari. Salariile dr. Fauci au crescut de la 335.ooo de dolari în 2014, la 417.608 în 2019.
În cadrul unui interviu oferit pe Instagram actorului Matthew McConaughey, specialistul a fost întrebat dacă are milioane de dolari investiți în companii care dezvoltă vaccinuri. Răspunsul său a fost unu neașteptat, Fauci susținând că nu are, deoarece este doar un simplu angajat guvernamental.
”Matthew, nu, am zero! Sunt un lucrător guvernamental. Am un salariu de stat”, i-a răspuns dr. Anthony Fauci actorului, potrivit Forbes.
Vicepreședintele Mike Pence, care a condus echipa operativă a Casei Albe în gestionarea pandemiei de coronavirus, ar fi putut să depășească autoritatea dr. Fauci, însă salariul său în 2019 a fost de 235.100 de dolari. Adică a fost mai mic decât al directorul NIH. Tot în 2019, colega lor de echipă a celor doi, dr. Deborah Birx a câștigat 305.972 de dolari, de asemenea mai puțin decât salariul renumitul imunolog.
Spre deosebire de Dr. Fauci, Nancy Pelosi va câștiga 223.500 de dolari în acest an. Judecătorul șef al Curții Supreme a SUA, John Roberts, va încasa 270.700 de dolari, iar deputații din Camera Reprezentanților și senatorii vor câștiga 174.000 de dolari. Generalii militari cu patru stele depășesc, dar tot sub Dr. Fauci, la 268.000 de dolari pe an.
Potrivit datelor openthebooks.com, există trei doctori, toți din același domeniu care au salarii mai mari decât cel al președintelui Statelor Unite. Aceștia au salarii cuprinse între 406.608 și 417.000 de dolari.