Scandal pe avere, destăinuiri uimitoare, durerea de a rămâne orfan la o vârstă fragedă și viața tumultoasă a mamei, tot încercând să-și găsească fericirea – astfel poate fi descris scenariul ajuns recent pe micile ecrane. Spirit justițiar și pe alocuri plin de furie, simțindu-se nedreptățit de părintele său, Robert a ieșit la televizor pentru a-și căuta dreptatea. S-a terminat cu drumuri la INML, certuri în familie și acuze. După bani și bunuri, singurele care mai puteau fi cerute în ultimul ceas, s-a așternut liniștea. Ploile s-au stricat din nou, căci mânia copilului pentru mama sa a revenit.
În iunie, un scandal de amploare punea stăpânire pe familia Brigitte-Pastramă. Femeia de afaceri și-a reclamat fiul la Poliție, pe Robert, în vârstă de 19 ani, pe motiv că s-ar fi drogat și i-ar fi furat mașina. Mai mult, ea le-a spus anchetatorilor că băiatul ar fi lovit-o în trecut.
În replică, tânărul neagă acuzațiile și spune că sunt ani întregi de când Brigitte l-ar fi gonit de acasă de nenumărate ori. Susține că a dormit în parcuri, pe bănci, în gări, în stațiile de metrou sau pe la prieteni.
Băiatul era acasă, împreună cu doi prieteni, un băiat și o fată. Ar fi consumat stupefiante, spune mama lui. Apoi, în jurul orei 06:00, i-ar fi luat autoturismul de lux și ar fi gonit nebunește. În acea seară, înainte ca tânărul să plece, iar mama să alerteze Poliția, unul dintre cei doi ar fi fost lovit de celălalt, lucru neelucidat până în prezent. Rănit, acesta a readus în discuție subiectul, pentru a o face pe mama sa să recunoască adevărul.
Robert Sfăt a fost invitat la petrecerea de ziua aniversară a surorii lui mai mici, Sara. Evenimentul a fost filmat datorită show-ului din care familia face acum parte, ”Brigitte și Pastramă”, difuzat pe Antena Stars. Astfel, printre momentele de bucurie, s-au strecurat și reproșurile, care le-au perturbat din nou liniștea celor din familia Pastramă.
„M-ai bătut și eu te înjuram până te-a durut pe tine mâna apoi ți-am tras o flegmă în față și am plecat din casă. Am rupt certificatul medico-legal pentru că mi se pare urât să se facă plângeri penale și lucruri de genul între membri unei familii”, a mărturisit Robert Sfăt.