Rușii au capturat un oraș major din Ucraina. Informații de ultimă oră

Rușii au capturat un oraș major din Ucraina. Informații de ultimă oră
Rușii au capturat un oraș major din Ucraina.

Rușii au capturat un oraș major din Ucraina. Orașul este important din punct de vedere strategic și se află în sudul Ucrainei. Orașul a căzut pradă trupelor ruse, au declarat miercuri oficialii ucraineni, acesta devenind primul oraș important aflat sub controlul Rusiei, de la începutul războiului, săptămâna trecută.

Rușii au capturat un oraș major din Ucraina

Orașul important capturat de ruși este Herson.

„Nu există nicio armată ucraineană aici”, a declarat primarul din Herson, Igor Kolykhaev, într-un interviu. „Orașul este înconjurat.”

Forțele ucrainene s-au retras din oraș spre Mykolaiv, un oraș la nord-vest, a spus domnul Kolykhaev.

Herson, un oraș cu 300.000 de locuitori, situat în apropiere de Marea Neagră, la nord-vest de peninsula Crimeea, este considerat un punct strategic, deoarece ar permite rușilor să controleze mai mult coasta de sud a Ucrainei și să ducă controlul spre vest, spre orașul Odessa, un port important. De precizat este că Herson este cel mai mare oraș care a fost capturat de forțele ruse, la o săptămână de când Moscova și-a lansat invazia.

Primarul a spus că un grup de aproximativ 10 ofițeri ruși înarmați, inclusiv comandantul forțelor care atacă orașul, a intrat miercuri în clădirea primăriei. El a spus că ofițerii l-au informat că plănuiesc să înființeze o nouă administrație similară celor din două enclave separatiste ale rușilor, din estul Ucrainei.

În timp ce forțele ruse înconjurau orașul, oficialii ucraineni s-au străduit să păstreze controlul, pe măsură ce numărul victimelor creștea, rezidenții adăpostiți în casele lor, iar alimentele și medicamentele erau reduse.

Consilierii președintelui Volodimir Zelenski nu au confirmat, dar nici nu au infirmat capturarea orașului Herson

Luptele i-au făcut pe locuitori să se confrunte cu pene de curent, cu lipsa mâncării și cu cadavre împrăștiate pe străzi, a spus Kolykhaev. Până la 300 de oameni, civili și trupe de apărare teritorială, ar fi uciși, a spus el. Întrucât forțele ruse au folosit arme de calibru înalt, multe dintre cadavre sunt de nerecunoscut, a declarat el, forțând voluntarii să le îngroape în gropi comune.

„Am adus voluntari pentru a ajuta la strângerea cadavrelor și le îngropăm imediat pentru că multe dintre cadavre au fost aruncate în aer”, a spus primarul. „Dacă putem face o fotografie, are sens să încercăm să le identificăm, dar dacă nu le punem în pungi și le îngropăm așa.”

De precizat este că consilierii președintelui Volodimir Zelenski nu au confirmat sau infirmat capturarea lui Herson.

Armata rusă a declarat miercuri că controlează pe deplin Hersonul, dar Gennady Laguta, șeful biroului regional de securitate din Herson, spunea că, în timp ce forțele ruse au încercuit orașul, guvernul municipal încă funcționa.

Însă videoclipurile și fotografiile apărute păreau să indice că trupele ruse au capturat o clădire administrativă a guvernului din Herson și cel puțin trei vehicule blindate s-au aliniat în fața clădirii, cu armele îndreptate spre exterior.

Până acum însă, nu era clar că rușii controlează orașul, însă ultimele informații par să confirme acest lucru.