Primele trupe rusești sunt în Kiev și mai au nouă kilometri până la Parlamentul Ucrainei. Informația a fost confirmată de Ministerul ucrainean al Apărării, care a avertizat că „inamicul“ se află în districtul Obolon. Ce le-a cerut localnicilor să pregătească, în contextul războiului din țară, afli în rândurile de mai jos ale acestui material.
Primele unităţi ale armatei ruse au intrat vineri în Kiev, potrivit anunțului făcut de Ministerul Apărării ucrainean, informează dpa. „Sabotori“ ruși au pătrus în Obolon, un cartier aflat în nodrul capitalei, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.
În condițiile date, ministerul Apărării ucrainean le-a cerut localnicilor să pregătească cocteiluri Molotov (o bombă incendiară artizanală, un amestec de anumite produse inflamabile, de pildă benzină, cu ulei de motor și un recipient de sticlă) și să anunţe apariţia echipamentelor armatei ruse.
De asemenea, ministrul ucrainean a mai transmis că rezidenții nu ar trebui să-și părăsească locuințele. Totodată, pe rețelele sociale au apărut imagini cu blindate rusești, surprinse în timp ce se deplasează pe bulevardele din nordul Kievului.
Potrivit Reuters, focuri de armă au fost raportate în cartierul guvernamental din Kiev.
Оболонь pic.twitter.com/24JiKGx0yO
— Алчевськ UA?? (@AlchevskUA) February 25, 2022
În noaptea de joi spre vineri, preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a avertizat populația asupra prezenței unor „grupuri de sabotori ruşi“ la Kiev, făcând apel la locuitori să dea dovadă de vigilență și să respecte interdicţia de circulaţie intrată în vigoare.
Forțele armate ucrainene au declarat că „au continuat să reziste“ forţelor ruse la nord-vest de capitală, într-o postare pe pagina oficială de Facebook.
Tot din postare reiese că trupele au distrus un pod de la graniţa râului Teteriv cu scopul de a împiedica avansarea forţelor ruse. Totodată, stația de metrou Obolon a fost închisă, în această zonă auzindu-se salve de artilerie.
Martorii de la fața locului spun că pe bulevardul Minsk din Kiev se aud împuşcături. Până în prezent, rușii au confiscat mai multe maşini ale Gărzii Naţionale Ucrainene.
„Informaţiile trebuie diseminate pe scară largă. Inamicul foloseşte echipamentul nostru! Grupurile de sabotaj şi recunoaştere ale forţelor armate ruse folosesc vehicule confiscate de la Garda Naţională a Ucrainei pentru a pătrunde adânc în spatele poziţiilor ucrainene“, se arată într-un raport.