Românul care poate ajunge la o echipă de top din Italia. Cine îl vrea pe Valentin Mihăilă, atacantul celor de la Parma. Jucătorul de 21 de ani este „luat la ochi” de un club de mare tradiție din Peninsulă. Mihăilă se recuperează după operația suferită pentru tratarea pubalgiei de care suferă. Chiar și așa, el este dorit de un mare club din Serie A.
Românul care poate ajunge la o echipă de top din Italia. Valentin Mihăilă este unul dintre jucătorii pe care Parma se bazează pentru revenirea în Serie A. Alături de Dennis Man, atacantul de 21 de ani este văzut drept un element fundamental în reconstrucția grupării antrenate acum de Enzo Maresca. Dar jucătorul adus de la Universitatea Craiova pentru 9,1 milioane de euro a avut un final de sezon presărat de accidentări. Încă din aprilie el a acuzat dureri musculare care au revenit și în luna mai.
Valentin Mihăilă a fost supus unor intervenții chirurgicale. Ultima, la jumătatea lunii iunie, când a fost operat în Franța, la Bordeaux, de același doctor care s-a ocupat și de Marco Verratti, mijlocașul lui Paris Saint-Germain. Românul s-a arătat încrezător în recuperarea sa totală.
Era foarte greu să scap de această problemă. Și Alibec a avut la fel ca și mine. A făcut și el aceeași operație, doar că el a făcut-o în Barcelona, iar eu în Franța. Când m-am operat prima dată, doctorul mi-a spus că scap 99% dacă mă operez. N-am scăpat, au început din nou durerile după 3 luni”, a declarat Valentin Mihăilă, la acel moment, pentru Oltenia TV.
Valentin Mihăilă rămâne, însă, o țintă pentru o echipă de top din Italia. Lazio Roma, formația la care evoluează și Radu Ștefan, îl vrea pe atacantul român. Dar prețul cerut de patronul Kyle Krause, 20 de milioane de euro, e un impediment în calea realizării mutării.
Chiar dacă conducerea clubului și-a exprimat dorința de a păstra cât mai mulți jucători – în special Dennis Man și Valentin Mihăilă, cele două perle din România – ofertele vor fi analizate cu mare atenție”, a notat parmalive.com.
Totuși, patronul Parmei nici nu concepe să se despartă de Mihăilă fără suma cerută. Milan și Roma s-au mai interesat de jucătorul român, dar, la fel, au dat înapoi în fața prețului impus de Krause. Mihăilă a jucat în 17 partide pentru Parma, reușind 4 goluri și o pasă decisivă. Nici Dennis Man nu e ocolit de oferte, dar și în cazul său apare aceeași problemă: prețul cerut de club. În cazul fostului jucător de la FCSB acesta este de 25 de milioane de euro. Ambii fotbaliști români mai au contract cu Parma până în 2025.