România, după un deceniu, fără Cristina Neagu la Mondiale. Ultima oră s-a întâmplat în 2011, din cauza unei acidentări. Acum, chiar liderul tricolorelor a anunțat acest lucru, încă din primăvară, imediat după obținerea calificării la Campionatul Mondial din Spania ce are loc în perioada 1-19 decembrie. La ultima ediție, România a ocupat locul 12.
România, după un deceniu, fără Cristina Neagu la Mondiale. Declarată de 4 ori drept cea mai bună handbalistă a lumii, Cristina Neagu a decis să nu participe la ediția din acest an a competiției. Ea a făcut anunțul încă din primăvară, după obținerea calificării la competiția ce are loc în Spania, în perioada 1-19 decembrie.
Vine o pauză pentru mine. Cel mai probabil, nu o să joc la națională în 2021. Sper să am mai multă energie la anul, să fiu mai motivată. Am acumulat oboseală fizică, psihică, am avut parte de câteva accidentări în ultimul an și cred că e un moment bun să mă odihnesc, apoi să revin cu dorințe noi. De la anul voi continua să joc la națională, vreau să merg la Jocurile Olimpice.
Sunt calificări pentru Euro de la anul, e Campionatul Mondial! Nicio echipă nu trebuie să depindă de o jucătoare! Fetele vor învăța să joace și fară mine. Nu vorbim de o retragere definitivă, e ceva temporar. Am nevoie doar de o pauză, am nevoie să-mi încarc bateriile”, a declarat Cristina Neagu, în aprilie.
Pentru Cristina Neagu este prima absență de la un Mondial, după un deceniu. Ea joacă la echipa de club, CSM București, dar nu s-a răzgândit în privința retragerii temporare de la națională. Astfel, în locul ei, căpitanul tricolorelor va fi Crina Pintea.
Ne vom bate la acest Mondial ca de fiecare dată. E foarte important grupul, văd nişte lucruri foarte frumoase acum la naţională. Rolul de lider al echipei naţionale este o responsabilitate foarte mare, dar cred că împreună cu staff-ul şi colegele putem face lucruri frumoase la acest turneu final”, a declarat jucătoarea lui Gyor, citată de playsport.ro.
Prima parte a turneului e una accesibilă pentru fetele noastre, fiind prima ediție cu 32 de competitoare. România e în grupa C, alături de campioana europeană, Norvegia, dar și de Kazahstan și Iran. Echipa antrenată de Adrian Vasile va avea următorul program:
Primele trei clasate se vor califica în Grupa Principală 2, alături de primele 3 clasate din grupa cu Olanda, deținătoarea titlului, Suedia, Porto Rico și Uzbekistan. Formațiile clasate pe locurile 1 și 2 din fiecare dintre cele 4 grupe principale vor merge mai departe, în sferturile de finală ale competiției. Meciurile din această fază vor avea loc în 14 și 15 decembrie.