Puține lucruri amintesc mai bine de copilărie decât borcanele cu dulceață așezate pe rafturile cămării, pregătite cu grijă în fiecare toamnă. Dulceața de mere este una dintre cele mai iubite rețete, nu doar pentru gustul ei dulce-acrișor și parfumat, ci și pentru amintirile legate de gospodăria bunicilor, unde mirosul de mere fierte cu zahăr și scorțișoară umplea casa. O dulceață de mere reușită se recunoaște ușor: feliile trebuie să fie întregi, lucioase și ușor transparente, iar siropul să rămână limpede, fără urme de spumă sau arsuri. Rețeta nu este dificilă, dar are câteva pași importanți care fac diferența între o dulceață obișnuită și una cu adevărat spectaculoasă.
Primul pas în pregătirea dulceții este alegerea merelor potrivite. Cele mai bune sunt merele tari, care nu se sfărâmă la fiert. Soiuri precum Ionatan, Golden sau Florina sunt ideale. Merele foarte zemoase nu sunt recomandate, deoarece pot duce la o dulceață prea moale. De asemenea, este bine ca fructele să fie sănătoase, fără lovituri sau pete mari, pentru că acestea pot strica gustul și aspectul preparatului final.
Merele se spală bine și se curăță de coajă. Apoi se scot cotoarele și se taie în felii subțiri, cât mai egale. Pentru ca feliile să rămână frumoase și să nu se oxideze, se pun într-un bol cu apă rece și câteva picături de zeamă de lămâie. Astfel, ele își păstrează culoarea deschisă și nu se închid la culoare până ajung în sirop.
Pentru dulceața de mere, proporțiile sunt esențiale. La un kilogram de mere curățate se folosesc aproximativ 700-800 de grame de zahăr. Într-o cratiță largă, se pune zahărul împreună cu 250 ml de apă și se lasă la fiert, la foc mediu. Spuma care se formează deasupra se îndepărtează cu grijă. Siropul trebuie să fie limpede și legat, dar nu caramelizat. Un test simplu este să lăsați o picătură pe o farfurioară rece: dacă nu se împrăștie și rămâne rotundă, este gata.
După ce siropul a ajuns la consistența potrivită, se pun feliile de mere bine scurse. Pentru a nu se sfărâma, este recomandat ca acestea să fiarbă la foc mic și să fie amestecate doar prin scuturarea vasului, nu cu lingura. În acest fel, feliile rămân întregi și capătă acea transparență frumoasă. Dulceața se lasă pe foc până când merele devin lucioase și siropul este clar. Spre final, se poate adăuga zeama de la o jumătate de lămâie sau câteva felii subțiri de lămâie pentru un gust mai fresh.
Pe lângă aroma naturală a merelor, se pot adăuga mirodenii care îmbogățesc gustul. Cea mai folosită este scorțișoara, care se potrivește de minune cu merele. Un baton adăugat în timpul fierberii și scos la final este suficient. Pentru o notă diferită, se pot folosi cuișoare, vanilie sau chiar puțină nucșoară. Important este ca mirodeniile să fie folosite cu măsură, pentru a nu acoperi gustul de bază.
Când dulceața este gata, se toarnă fierbinte în borcane curate și sterilizate. Capacele se strâng bine, iar borcanele se întorc cu gura în jos pentru câteva minute, pentru a se forma vidul. Ulterior, se așază în cămară, într-un loc răcoros și ferit de soare. În acest fel, dulceața poate fi păstrată chiar și doi ani, fără să-și piardă gustul sau aspectul.
Pe lângă faptul că poate fi savurată simplă, pe o felie de pâine cu unt, dulceața de mere merge foarte bine și ca umplutură pentru clătite, tarte sau cornulețe fragede. De asemenea, poate fi folosită ca topping pentru înghețată sau pentru un iaurt simplu. Gustul ei dulce și aromat o face potrivită pentru numeroase deserturi, dar și pentru momentele în care vrem doar să retrăim, măcar puțin, bucuria gusturilor de odinioară.