Azi are loc primul meci de pe Arena Națională din București în cadrul EURO 2020. În următoarele ore se va disputa meciul dintre Austria – Macedonia de Nord. Numeroase restricții au fost deja impuse, iar un număr mare de oameni ai legii și jandarmi împânzesc deja teritoriul.
Duminică, 13 iunie, de la orele 19:00, se dispută partida dintre Austra-Macedonia de Nord din cadrul UEFA EURO 2020. În zona stadionului din Capitală s-au impus deja restricții de circulație și parcare.
Concret, în perioadele 12 iunie – 14 iunie, 16 iunie – 18 iunie, 20 iunie – 22 iunie și 27 iunie – 29 iunie, interval orar 7:00-7:00 se interzise: staționarea, parcarea și accesul autovehiculelor în următoarele zone/străzi care fac legătura cu perimetrul de siguranță:
De asemenea, rezidenții cu locuri de parcare plătite pe strada Maior Coravu vor primi mde la ADP Sector 2 informații cu privire la asigurarea de locuri de parcare alternative, gratuite, în zilele menționate în care evoluează meciurile, în parcarea Mega Mall, nivel 2B.
Circulația vehiculelor pe Bd. Pierre de Coubertin, Str. Vatra Luminoasă, Str. Tony Bulandra şi Bd. Basarabia, pe tronsonul cuprins între Şos. Mihai Bravu şi Bd. Chişinău va fi restricționată în zilele de meci.
Este recomandat ca spectatorii care vor participa la meciurile de pe Arena Națională de la EURO 2020 să folosească mijloacele de transport în comun sau să meargă pe jos până la stadion în momentul în care se află în apropierea stadionului, astfel lăsându-și vehiculul la depărtare de perimetru pentru a preveni aglomerația sau posibilele incidente de pe carosabil.
„Poliţia Capitalei este pregătită cu forţe suplimentare pentru a asigura liniştea şi siguranţa tuturor participanţilor la acest eveniment sportiv, a tuturor cetăţenilor. Poliţia rutieră va fluidiza traficul. Asigurăm traseele de deplasare spre şi de la stadionul principal, dar şi la cele de antrenament, precum şi căile de afluire şi defluire a spectatorilor. S-a asigurat un spaţiu de parcare destinat celor care locuiesc în perimetrul National Arena.
Asigurăm toate zonele municipiului Bucureşti şi suntem prezenţi cu forţe mărite în zonele de atracţie turistică. Poliţişti în uniformă, dar şi în civil se vor asigura că toată lumea se va bucura în siguranţă de acest eveniment sportiv. Suntem în măsură să prevenim situaţiile care pot crea disconfort. Vom avea alături şi poliţişti din ţări participante la acest eveniment, care ne vor acorda sprijin”
Diana Sarca, reprezentata Poliției Capitalei