Vor fi restricții de circulație în București pe 1 și 2 mai, cu ocazia zilei de Înviere. Șoferii români vor trebui să găsească rute ocolitoare.
Circulația în centrul Bucureștiului va fi restricționată sâmbătă și duminică, preț de câteva ore, cu ocazia Paștelui. Restricțiile se aplică pentru zona Arhiepiscopiei, anunță Brigada Rutieră a Capitalei.
Astfel, din 1 mai 2021 începând cu orele 23:00, până la 2 mai 2021 orele 3:30 este adunare publică cu ocazia slujbei din Sfânta și Marea Sâmbătă.
Iată restricțiile de circulație:
Între orele 21.00 – 03.30, accesul pietonal dinspre str. 11 Iunie spre Patriarhie va fi restricționat, credincioșii vor avea acces doar dinspre bd. Unirii;
Începând cu orele 23.00 se va realiza accesul în piațeta Catedralei Patriarhale doar credincioșilor care doresc să participe la Slujba de Înviere, accesul fiind limitat la maxim 500 de persoane.
Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a prelungit restricțiile în București, excepție făcând noaptea de Înviere. Cu toate că rata de infectări a scăzut sub 4 la mie în Capitală, vor exista doar câteva relaxări de Paște.
În Vinerea Mare, magazinele vor fi deschise până la ora 20:00, iar în noaptea de Înviere bucureștenii pot circula fără declarație pe propria răspundere.
Prefectul Capitalei spune că măsurile se vor relaxa abia când rata infectărilor scaed sub 3,5 la mia de locuitori, moment când se vor redeschide sălile de sport, iar când rata scade sub 3 se vor deschide și restaurantele, la interior.
„Recomandarea este pentru noi, să fim un pic prevăzători și să ne facem altfel cumpărăturile. În sensul de a nu petrece foarte mult timp în magazine, pentru că acesta este unul dintre factorii care duce la aglomerare”, a explicat Alin Stoica.