Regina Elisabeta a II-a, condusă pe ultimul drum. Oamenii, împiedicaţi să ajungă la traseul cortegiului funerar. Cum pot vedea aceştia ceremoniile

Regina Elisabeta a II-a, condusă pe ultimul drum. Oamenii, împiedicaţi să ajungă la traseul cortegiului funerar. Cum pot vedea aceştia ceremoniile
Funeraliile reginei declanșează cea mai mare operațiune a poliției britanice din toate timpurile

Pe 8 septembrie, Marea Britanei și întreaga lume primea vestea morții celui mai longeviv Suveran european. După șapte decenii de stat pe tronul Regatului Unit, Regina Elisabeta a II-a trecea la cele sfinte. Din acel moment și până astăzi, 19 septembrie, întregul regat britanic a fost și va mai fi în doliu. Imediat după anunțul decesului s-a aflat și data la care vor avea loc Funerariile Regale, adică astăzi. La funerarii participă peste 500 de șefi de stat și de guverne, iar securitatea este la cel mai înalt nivel pe străzile Londrei. Conform trimisului nostru special la Londra, Elena Vavilov, am primit informatii si poze de la fața locului, care arată cum sute de mii de oameni sunt împiedicaţi să ajungă la traseul cortegiului funerar. Tot de la corespondentul nostru am aflat și cum pot vedea aceştia ceremoniile funerare.

Hyde Park încă plin de oameni

Update 19 sepembrie, ora 17:05: La această oră, conform ultimelor informații trimise de corespondeta noastră spun că la aaceastă oră celebrul „Hyde Park” este încă plin de oameni. În continuare, pe cele 6 ecrane imense, oamenii urmăresc și aud tot ce se întâmplă.

Funerariile Regale ale Reginei Elisabeta a II-a (sursa INQUAM Eduard Vînătoru)

Elena Vavilov mai relatează că, majoritatea oamenilor și-au adus de acasă scaune, pături de picnic. Și-au adus mâncare și băutură pentru a urmări ceremonia Funerariilor Regale. Unii dintre cei din parc au steagurile Marii Britanii sau afișe cu chipul Suveranei.

 

Funeraliile reginei declanșează cea mai mare operațiune a poliției britanice din toate timpurile

La ora la care scriem acest material, Funerariile Regale ale Reginei Elisaeta a II-a sunt în plină desfășurare. Încă de la primele ore ale acestei dimineți, traseul funerar a fost împânzit cu peste 10.000 de polițiști. Pe traseu sunt și lunetiști sub acoperire, iar spațiul aerian al traseului este împânzit cu drone care supraveghează totul. La funerarii participă aproximativ 500 de șefi de state și guverne, printre care și Joe Biden, dar și președintele României Klaus Iohannis.

Conform corespondentului nostru special la Londra, „sunt polițiști și oameni din echipele de organizare la fiecare colț de stradă”. Colega noastră Elena Vavilov mai relatează că sunt amplasate, din loc în loc, ambulanțe și echipaje de prim-ajutor.

„Străzile sunt blocate cu panouri mari verzi, păzite de membrii echipelor de organizare. Este o desfășurare de forțe fără precedent. Am vorbit cu o polițistă, care mi-a spus că oamenii sunt deviați către Hyde Park, unde sunt ecrane imense și vor putea urmări ceremonia funerară.

La traseul anunțat doar cei acreditați au acces, mă refer aici la presă. Mulțimea nu va avea acces și nu va putea ajunge la traseul funerar.”, transmite corespondenta Impact, Elena Vavilor.

În Hyde Park au fost puse 6 ecrane mari pentru ca oamenii să poată vedea ceremonia. Informațiile de la fața locului spun că sunt mulți dezamăgiți pentru că au fost nevoiți să meargă pe străzile laterale și nu au văzut nimic.

Sute de mii de oameni împiedicaţi să ajungă la traseul cortegiului funerar

Marea Britanie își ia rămas bun de la Regina Elisabeta a II-a cu o înmormântare maiestuoasă, plină de tradiție. Este o despărțire care reflectă popularitatea pe care a reușit să o păstreze de-a lungul remarcabilei sale domnii.

Mii de oameni s-au adunat la Westminster Abbey și pe străzile de pe traseul de 40 de kilometri al procesiunii din centrul Londrei până la Windsor, sperând să vadă sicriul suveranei, acoperit cu drapelul, în timp ce se deplasează cu mașina mortuară spre locul său de odihnă finală în capela St. George, în incinta castelului Windsor, conform colegei noastre.

Cu toate astea, transmite Elena Vavilor că, la o discuție cu forțele de ordine, acestea au declarat că „zona de lângă bulevardul The Mall a atins capacitate maximă, deci sunt oameni veniți acolo de la prima oră”.

Reporterul mai spune că accesul în zona bulevardului fusese închisă cu trei ore înaintea începerii funerariilor, în jurul orei 8 dimineața, ora locală. Aceeași Elena Vavilor spune că „1nformațiile sunt un pic diferite de ceea ce s-a comunicat oficial ieri.”