Reghecampf antrenează o nouă echipă pe un salariu colosal. Tehnicianul de 46 de ani n-a stat mult fără un alt angajament după ce a fost demis de la U. Craiova. De data aceasta, Reghe a ales să plece la aproape 3.000 de kilometri distanță de România, în Azerbaijan. Laurențiu Reghecampf va fi plătit cu o sumă dublă față de echipa din Bănie.
Reghecampf antrenează o nouă echipă pe un salariu colosal. Tehnicianul de 46 de ani și-a găsit rapid un nou contract, după ce a fost demis de la U. Craiova. Reghe a fost dat afară de finanțatorul Mihai Rotaru, dar a încasat 180.000 de euro la despărțire, în condițiile în care mai avea un an de contract.
Lui Reghcampf i s-au imputat ratarea obiectivelor: titlul sau Cupa României. Dar, dincolo de acestea, aparițiile mondene ale tehnicianului se pare că au fost „bomboana de pe coliva” deciziei lui Rotaru.
„Nu mi-a plăcut că a fost la „Fiță cu Adiță”, la Craiova. A fost invitat la un podcast. Am concediat și ofițerul de presă după acel moment. Mi-a părut rău pentru el, dar noi nu vrem acel tip de expunere. Nu am zis că e grav, dar noi vrem altă abordare”, a spus Mihai Rotaru la Digi Sport.
Laurențiu Reghecampf a fost deja prezentat ca nou antrenor al echipei Neftchi Baku, vicecampioana Azerbaijanului. cu un lot cotat la 8,5 milioane de euro, va evolua în preliminariile Conference League. Nouă titluri și șapte cupe ale Azerbaidjanului este palmaresul lui Neftchi Baku. Stadionul echipei, Bakcell Arena, are o capacitate de 11.00 de locuri. Cel mai valoros jucător din lot este mijlocașul Emin Mahmudov, 30 de ani, cotat la 1,2 milioane de euro.
Reghecampf va avea obiectiv câștigarea campionatului. Marea rivală din campionat al lui Neftchi Baku este Qarabag, echipă în dauna căreia a pierdut titlul în sezonul trecut. Mutarea antrenorului român la 3.000 de kilometri de București, o va pune la încercare pe iubita acestuia, Corina Caciuc.
Cei doi tocmai au devenit părinții unui băiețel, Liam. Încă nu se știe dacă aceștia îl vor însoți pe Reghe în „aventura de la Marea Caspică”. Oricum ar fi, Corina și cel mic ori se vor muta într-un loc total diferit față de România ori îl vor vedea pe Reghecampf doar când acesta va putea ajunge în România.
„Este foarte frumos aici. Am întâlnit oameni frumoși și onești aici. Am fost foarte fericit după ce am primit această ofertă. Obiectivul meu va fi să câștig campionatul. Mereu îmi doresc să iau titlul, este principalul meu obiectiv la o echipă”, a declarat Reghecampf, la prezentarea oficială.
Conform prosport.ro, Laurențiu Reghecampf va încasa un salariu anual de 480.000 de euro pe sezon la Neftchi Baku, aproape dublu față de cât câștiga la Craiova. Antrenorul va primi și un bonus consistent dacă califică echipa în grupele Conference League. Adversară în turul 2 al preliminariilor Conference League îi este Aris Limassol, din Cipru. Primul meci oficial va fi exact peste o lună.