01 apr. 2019 | 14:44

Referendum pe justiție: Iohannis transmite PSD un avertisment ferm

Știri generale
Referendum pe justiție: Iohannis transmite PSD un avertisment ferm

Președintele Klaus a avertizat Guvernul ca până la referendumul din 26 mai să nu adopte nicio ordonanță în domeniul justiției.

ACTUALIZARE: PSD a avut o reacție rapidă după anunțul președintelui. Social-democrații i-au transmis șefului statului că „ordonanțele de urgență reprezintă singura modalitate de legiferare prin care să evite blocajele șefului statului”.

”Este limpede că intenția lui Iohannis este doar de a muta dezbaterea. În loc să avem o dezbatere despre economie, despre veniturile românilor, despre cum trebuie apărată România în Parlamentul European, Iohannis insistă să mute atenția electoratului pe teme legate de justiție. Președintele acuză PSD că insistă pe tema justiției, dar în realitate Iohannis este cel care insistă ca această temă să fie adusă în prim planul agendei publice. Este clar că Iohannis folosește Justiția ca pe un cal troian electoral cu care vrea să intre în conștiința electoratului pentru a determina un vot în favoarea sa și a partidului pe care îl susține. Este o tentativă grosolană de manipulare a electoratului”.
Comunicat PSD

Șeful statului susține că nu s-a răzgândit: va avea loc o consultare populară pe 26 mai. Dar, în același timp, șeful statului a lansat un avertisment dur pentru PSD. Le-a cerut social-democraților să nu dea nicio ordonanță de urgență în domeniul justiției până la acea dată.

„Vom avea referendum pe 26 mai. E un lucru cunoscut că guvernarea PSD a eșuat. Mult promisele spitale, în special spitalele regionale, nu mai există nici pe hârtie. Autostrăzile s-au pierdut în sertarele ministerului. Economia suferă”. Klaus Iohannis, președintele României

Klaus Iohannis, apel către Guvern

Apelul președintelui către PSD vizează, în special, tema justiției. Șeful statului se teme că, până la referendum, PSD ar putea adopta o OUG controversată.

„Cel mai grav este că asaltul PSD împotriva justiției nu se mai termină. A început cu OUG 13 care a scos sute de mii de români în țară. PSD a vrut atunci să dea amnistie și grațiere. Tema nu numai că nu a fost abandonată, este păstrată în continuare. Această temă trebuie clarificată. Nu pot să accept să existe amnistie și grațiere pentru corupți. Avertizez Guvernul să nu emită OUG în domenii ca justiție și politică penală până când nu cunoaștem voința suverană a românilor”. Klaus Iohannis, președintele României

Președintele susține că va trimite o nouă cerere de consultare Parlamentului.

„Acea consultare inițială pe care am făcut-o, consultarea Parlamentului, e doar o parte a problemei. Am decis să fac o nouă consultare a Parlamentului, pentru lărgirea ariei de cuprindere a referendumului. Voi adresa Parlamentului o nouă consultare care lărgește aria de cuprindere pentru referendum, care îl face mai eficient și mai puternic”. Klaus Iohannis, președintele României

Referendumul pe justiție, un joc riscant

Potrivit legii, pentru ca un referendum să fie validat, e nevoie de un prag de prezență de minimum 30% și de cel puțin 25% voturi valide. Referendumul poate avea și efect de bumerang pentru șeful statului. Din acest punct de vedere, este foarte important cum va fi formulată întrebarea de pe buletinul de vot. Ar trebuie să fie clară și simplă, astfel încât să fie înțeleasă de toată lumea, dar trebuie să aibă și un impact major asupra eventualelor modificări legislative care încalcă statul de drept.  Poate să oprească adoptarea unor legi care încalcă democrația sau poate să prevadă sancțiuni și mai dure pentru cei acuzați de corupție.