Operatorii Serviciului Unic de Urgenţă 112 se confruntă cu numeroase probleme din cauza românilor cărora le place să facă reclamații pentru situații care nu reprezintă urgențe, dar țin linia ocupată.
Astfel, peste 50% din apelurile efectuate în anul 2018 la Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 sunt non-urgenţe. Mai exact, mai mulți români au sunat la urgențe, pentru a reclama că nu pot returna produse la magazine sau că este aprinsă lumina pe stradă
Românul care a doborât recordul de apeluri la 112 a sunat în zece luni de aproximativ 21.000 de ori, potrivit Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS). Pe locul doi se află o persoană din Iaşi, care a sunat la 112 în aceeaşi perioadă de 18.525 de ori, iar pe locul trei, o persoană din Neamţ care a sunat de 18.390 de ori. Aceste persoane au fost amendate cu câte 500 de lei.
Din numărul total al apelurilor non-urgente, cea mai semnificativă situaţie este cea denumită „pocketdialing”, 63%, ceea ce reprezintă două treimi din totalul non-urgenţelor. Acestea sunt apeluri involuntare, făcute de cei care fie apelează din greşeală numărul de urgenţă.
„Preluarea apelurilor la numărul unic de urgenţă poate fi îngreunată de procesarea apelurilor făcute neintenţionat la numărul de urgenţă. Câteva exemple: un telefon introdus în buzunar sau aruncat în poşetă, fără a fi blocată tastatura acestuia.
Procedura prevede clar că, în astfel de situaţii, operatorii 112 sunt obligaţi să asculte apelul preluat timp de 15-20 de secunde, chiar dacă de la celălalt capăt al firului nu se aude niciun sunet, apoi să reapeleze de două ori numărul de pe care s-a efectuat apelul. Pentru un astfel de apel involuntar şi care nu este efectiv o urgenţă reală se pierd timp, resurse – vitale în alte cazuri, unde poate fi vorba despre diferenţa între viaţă şi moarte.
Cele mai mari procente de apeluri involuntare se înregistrează în judeţele Dâmboviţa, Teleorman, Mehedinţi, Argeş şi Covasna”, au declarat reprezentanții STS, citați de Digi24.