Cazul fostului preot Cristian Pomohaci rămâne în atenția opiniei publice și la cinci ani de la caterisirea acestuia. Fostul preot continuă să sfideze decizia pe care a primit-o din partea conducerii Bisericii Ortodoxe Române, în 2017, și se înfățișează public tot în straie negre, după tipicul preoților. Așa cum a făcut, de altfel, și recent, în America. Mai mult, în ultimele luni, el a revenit și la obiceiul de a celebra slujbe, deși Biserica i-a interzis cu fermitate. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, face declarații exclusiv, pentru Playtech Știri, privind acest caz. Reacția dură a Bisericii Ortodoxe Române, după ce Cristian Pomohaci a purtat haine preoțești în America.
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, face declarații exclusiv, pentru Playtech Știri, referitor la faptul că fostul părinte Cristian Pomohaci continuă să poarte haine preoțești, deși a primit interdicție:
„Instituția Bisericii s-a pronunțat! Nu mai are ce măsuri să ia! Acest cetățean nu mai este preot de ani buni. E doar un afront din partea sa faptul că continuă să poarte haine negre, de genul celor preoțești, care induc lumea în eroare. Oamenii trebuie să știe că individul e un cetățean oarecare. Nu mai are voie să celebreze sau să facă orice fel de alte lucruri care au legătură cu tainele bisericești!”.
Purtătorul de cuvânt crede că oamenii ar trebui să fie mult mai informați atunci când se confruntă cu situații similare cu cele ale fostului preot, care ar continua să exercite o puternică influență asupra unui grup de credincioși din zona sa natală.
Teologul Vasile Bănescu spune că e mirat în egală măsură de pasivitatea autorităților locale.
„Cineva e dator să intervină, ca să pună capăt acestui spectacol trist, căruia îi cad victimă oamenii. Există autorități care au fost anunțate că cetățeanul Cristian Pomohaci e doar un intrus și care ar trebui să-și facă datoria și să-l întrebe cu ce merite își arogă o anume calitate, mai ales că Biserica i-a retras toate funcțiile și l-a și scos din rândul clerului. Înțeleg că face asta și în afara hotarelor țării, dar acolo autoritățile nu știu ce se întâmplă în situația sa. E cu atât mai regretabil că nu se întâmplă ceea ce ar trebui să se întâmple, prin sesizarea autorităților”, a adăugat Vasile Bănescu, pentru Playtech Știri.
Cristian Pomohaci (53 de ani) a fost scos din rândul clerului ortodox în 2017, în urma unui scandal în care a fost acuzat de racolare de minori în scopuri sexuale, scandal ce a ținut prima pagină a ziarelor. În urmă cu mai puțin de două luni, Arhiepiscopia Ortodoxă Alba Iulia a informat opinia publică, printr-o circulară, că solistul de muzică popular Cristian Pomohaci continuă „să mimeze preoția”.
„Cu multă îngrijorare și durere, vă aducem la cunoștință faptul că domnul Cristian Pomohaci, fost paroh al Parohiei Moșuni, Protopopiatul Târgu Mureș, deși nu mai are calitatea de preot, contină să mimeze preoția și să facă slujbe religioase în garajul casei personale din localitatea Moșuni.
Mai mult decât atât, de curând, a cumpărat un local în localitatea Ernei, județul Mureș, pe care l-a transformat în biserică sau mănăstire, fiind împodobit cu iconostas și cu obiecte de cult, oficiindu-se acolo slujbe specifice Bisericii ortodoxe”, se specifică în circulara Arhiepiscopiei.
Înalții prelați au încercat să-i convingă pe localnici că demersul fostului preot ortodox nu face parte din doctrina Bisericii creștine.
„Prin urmare, îndemnăm pe toți credincioșii Eparhiei noastre să nu frecventeze acel lăcaș, deoarece nu este o biserică sfințită de către un episcop ortodox, după rânduială ortodoxă.
De asemenea, tot ceea ce se săvârșește acolo de către domnul Cristian Pomohaci și ajutoarele acestuia nu este valid, nu aduce binecuvântare și har celor ce participă la astfel de slujbe. Dimpotrivă, le poate aduce multă suferință și necaz în viață, pe plan spiritual și fizic”, mai indică documentul bisericesc.
Citește și: Cu ce se ocupă Cristian Pomohaci de când nu mai e preot. Ce metodă a găsit să slujească (exclusiv)
Cristian Pomohaci a postat recent pe pagina sa de Facebook imagini video în care apare îmbrăcat tot în haine preoțești și în care susține, printr-un limbaj din care nu lipsesc expresii clericale, că se află în cartierul Dowton din Los Angeles.