Răzvan Simion și Dani Oțil se țin de glume la Neatza! Cunoscutul prezentator de televiziune s-a decis să își imite colegul, așa că replicile spumoase au încântat telespectatorii. Cei doi au avut un dialog ce a rămas în mintea tuturor.
Răzvan Simion a intrat în emisiune îmbrăcat în stilul pe care îl are Dani Oțil, așa că râsetele au răsunat în platoul de televiziune. De asemenea, prezentatorul de televiziune a ținut să facă anumite glume cu privire la toți colegii săi.
În timp ce Răzvan Simion a oferit tot felul de replici delicioase, Dani Oțil a avut o replică acidă de spus la adresa persoanelor ce lucrează la alte televiziuni, mărturisind că s-ar putea să nu se înțeleagă, de fapt, ce se întâmplă în platoul de la Antena 1.
„Răzvan Simion: Toți din jurul meu sunteți niște…proștilor! (…) Unul cu munca, altul cu distracția.
Dani Oțil: Tu mă imiți că sunt crăcănat? (…) Se uită amărâții de la alte televiziuni și nu înțeleg!
Răzvan Simion: O să veniți la mormântul meu și să spuneți: ‘Dacă nu îl supăram pe amărâtul ăsta, mai trăia 10 ani'”, au spus cei doi.
De asemenea, Răzvan Simion nu s-a oprit aici, așa că ținta replicilor sale a devenit și Florin Ristei. Întrebat ce planuri are pentru weekend, cântărețul a explicat că nu s-a gândit încă la ce o să facă în zilele sale libere, așa că matinalul nu s-a mai putut abține.
„Răzvan Simion: Ristei, ce planuri ai pentru weekend?
Florin Ristei: Nu am planuri pentru acest weekend.
Răzvan Simion: Nu ai planuri, că nu ai obiective. Și dacă nu ai obiective, ești vai de steaua ta!”, a fost dialogul dintre cei doi.
Nu este prima oară când Florin Ristei are parte de câteva critici din partea colegilor săi. Recent, Ramona Olaru, Răzvan Simion și Dani Oțil au observat că artistul poartă o cămașă roz, așa că ironiile fine și glumele au curs în platoul de televiziune.
„Răzvan Simion: E nouă cămașa?
Florin Ristei: Da, e din garderoba ta aia veche. Bai, dar m-ați zăpăcit! Mă duc să îmi scot cămașa, o pun pe cea galbenă.
Dani Oțil: Adică o pui pe cealaltă, că mai ai una la fel. Florin, după ce că ai două cămași, nu ți-o pune pe aia de miercuri, joia.
Nicolai Tand: Știți cu cine seamănă colegul nostru? E un cântăreț în Franța, Antoine, care poartă numai cămeși colorate, așa.
Ramona Olaru: Păi el are cămeși, Florin are o cămașă.”, a fost dialogul de la Neatza.