Florin Ristei, în ultima perioadă, devenise un permanent al Antenei 1, după ce a participat la diferitele show-uri. La un moment dat a avut propria emisiune, „Prietenii de la 11“. Se pare că relațiile între Florin și Antena 1 s-au răcit, până acolo încât s-a ajuns la un ”război”.
După aproape de doi ani de emisie, în 2019 Florin Ristei afla de la oficialii Antenei că emisiunea pe care o realiza a fost scoasă din grila de programe. Fanii au reacționat imediat și l-au asaltat pe Florin cu întrebări. Acesta, pe pagina personală de Facebook, a confirmat informaţia şi a explicat care sunt motivele.
„Răspund aici, pentru cine e interesat, ca să evităm tot felul de telefoane şi întrebări penibile. Din 1 martie, emisiunea «Prietenii de la 11» iese din grila de programe Antena 1. După doi ani de emisiune, am ales să schimb ceva, de aici şi plecarea mea. A fost o experienţă foarte mişto, cu o echipă de producţie profi, cu o Diana Munteanu aşa cum nu o ştiam şi cu care, zic eu, că am facut echipă foarte bună, şi un context în care m-am simţit bine, am vorbit ce am vrut şi de care sunt mândru“, a scris Ristei.
Se pare că războiul ar fi început după ce fosta sa colegă de trust, Mirela Vaida, moderatoarea emisiunii ”Acces Direct”, și nu numai, au început să publice materiale în care show-ul moderat de Vaida ”bătea audiențele”. Apropiații tânărului au povestit că Florin este foarte deranjat, și acum, de decizia celor de la Antena 1, de a scoate producția sa din grila de programe.
„Se pare că mulți ar fi făcut mișto de insuccesul proiectului, atât colegi din Antena 1, cât și de la concurență, de la Pro TV, inclusiv de la «Vorbește lumea». Ristei a cam rămas cu nemulțumiri și sechele de atunci și câteodată mai răbufnește, fie cu prietenii, fie pe rețelele de socializare, despre nedreptatea de a fi judecat ca proiect TV după ratinguri.
El este foarte scârbit și supărat de faptul că, de luni întregi, emisiunea Mirelei Vaida, «Acces Direct», este pe val, show unde unde invitații permanenți sunt cei doi soți celebri: Vulpița și Viorel, pe care el îi consideră doi analfabeți care nu au ce să caute pe sticlă”, a spus o sursă din anturajul artistului.