Mihai Bendeac va rămâne la Antena 1, chiar dacă actorul a refuzat să mai fie jurat la „iUmor”, fără a dezvălui însă motivul acestei decizii. Potrivit declarațiilor făcute de managera sa, în exclusivitate pentru playtech.ro, acesta urmează a fi implicat într-un alt proiect al trustului, iar până atunci își va continua meseria sa de actor, noua piesă în care joacă, alături de George Mihăiță, fiind „Desculț în parc”.
Mihai Bendeac a fost înlocuit din juriul emisiunii „iUmor”, după ce „și-a luat jucăriile și a plecat”, refuzând să mai participe la filmări. Părțile implicate, pe de o parte, actorul, iar de cealată, trustul Intact, nu au făcut public nici până în ziua de astăzi motivul pentru care acesta a părăsit corabia emisiunii.
Surse din apropierea actorului ne-au spus că motivul „este unul grav și că Bendeac ține în permanență legătura cu avocații și managerul său”, pentru a lua o decizie privind următorul pas pe care-l va face.
Potrivit declarațiilor făcute în exclusivitate pentru playtech.ro, de managerul actorului, Monica Munteanu, nu se pune în prezent problema plecării acestuia la un alt post concurent.
Bendeac se află sub contract cu Antena 1 și urmează a primi alte proiecte. Până atunci însă, el își va continua meseria sa de actor, noua piesă în care joacă pe scena teatrului, alături de George Mihăiță, având reprezentații în mai multe orașe, fiind „Desculț în parc”.
„Suntem sub contract cu Antena 1, nu putem spune nimic momentan despre proiectele viitoare. În niciun caz nu se pune problema plecării lui la un alt trust. Ca de fiecare dată, vom avea mai multe proiecte, dar nu vă pot spune pentru că există un contract juridic.
La teatru, Mihai joacă într-o piesă nouă cu George Mihăiță, Desculț în parc. E un artist foarte mare și are în plan și alte proiecte”, a declarat în exclusivitate pentru playtech.ro, managerul actorului, Monica Munteanu.
În ceea ce privește scandalul în care a fost implicat Mihai Bendeac, în urma căruia a renunțat să mai filmeze pentru „iUmor”, surse din anturajul acestuia ne-au confirmat că plecarea actorului a avut loc după un incident serios:
„Lucrurile sunt mult mai grave. Mihai a plecat și și-a contactat deja avocații pentru a hotărî ce va face în continuare”.
Actorul refuză în continuare să vorbească despre principalul motiv pentru care a refuzat să mai filmeze, date fiind însă și clauzele de confidențialitate pe care le are în contract, ale căror încălcare i-ar aduce o amendă drastică.
Bendeac a mai fost în scandal cu Antena și în anul 2013. Atunci, trustul l-a dat în judecată, pentru nerespectarea clauzeor din contract, cerând daune de 1.300.000 de euro. Sentința instanței, dată în 2015, a fost favorabilă trustului tv, doar că daunele pe care actorul trebuia să le plătească au fost de doar 3000 de euro. În cele din urmă, Mihai s-a reîntors la Antenă, iar conflictul s-a încheiat.