Ramona Olaru este o persoană veselă, mai tot timpul cu zâmbetul pe buze, care împrăștie în jurul ei bună dispoziție. Indiferent de situațiile neplăcute cu care s-a confruntat de-a lungul anilor, colega lui Răzvan și Dani nu a lăsat să se vadă pe micul ecran problemele care o macină.
Vedeta Antenei 1 nu a ascuns faptul că merge la psiholog și că terapia o ajută să se cunoască mai bine și să înțeleagă lucrurile care i se întâmplă și de ce. În interviul exclusiv acordat Playtech Știri, Ramona Olaru ne-a spus că, de curând, a mers la un specialist pentru a-și recăpăta echilibrul din punct de vedere energetic, întâlnirea având ca scop “curățarea de energii negative”.
Asistenta de televiziune de la matinalul Neatza cu Răzvan și Dani intenționează să apeleze și la un specialist Feng Shui, pentru ca locuința în care urmează să se mute să capete un vibe pozitiv.
Ramona Olaru lucrează de aproximativ 10 ani cu aceeași oameni care muncesc în spatele camerelor de luat vederi. În plus, s-a integrat foarte bine în echipa matinalului de la Antena 1, unde se înțelege bine cu Răzvan și cu Dani, care i-au dat sfaturi ce au ajutat-o să evolueze din punct de vedere profesional.
Asistenta de televiziune de la emisiunea Neatza cu Răzvan și Dani pare o femeie puternică, însă, uneori, are și ea nevoie de un reset pe plan emoțional și apelează la specialiști.
Playtech Știri: Cine e persoana pe umărul căreia plângi când ai probleme și căreia îi împărtășești veștile bune?
Ramona Olaru: Eu sunt cel mai bun prieten al meu. Mai am o prietenă care vine după mine în viața mea și în importanța oamenilor de lângă mine, dar tot timpul am fost eu cu mine și la bine și la greu.
Presupun că ai și tu momente de cădere. Ai fost vreodată la psiholog?
Da, în continuare mă duc la psihoterapeut. Recent, am fost la o tipă foarte mișto pe energii, să mă mai curețe de cele negative. Când ești la TV și apari atâtea ore, sunt foarte multe persoane care se uită și îți consumă energia fie că vrei, fie că nu vrei.
Nu numai din fața televizoarelor, dar și când petreci foarte mult timp cu foarte multe persoane din diferite domenii. Și atunci am simțit că e nevoie să mai vorbesc și cu o doamnă care se ocupă și dacă ai depresii, și dacă ai chestii de genul acesta… din care simți că nu mai ieși. E foarte mișto să mai stai cu niște oameni specializați în domeniu, îți dau așa un impuls și o poftă de viață în plus.
Ai și lucruri legate de Feng Shui? Îți dorești să fie o anumită ordine în casă?
Nu, Feng Shui nu am, dar nu îmi plac lucrurile care nu sunt la locul lor. Sau, dacă eu le-am pus într-un fel și nu le mai găsesc la fel, mă deranjează foarte tare. Dar Feng Shui nu. Uite, acum, când o să mă mut la o casă nouă, probabil că o să-mi fac un Feng Shui, ca să fie și mai bună energia la mine acasă.
Citește și: Poliția a venit peste Ramona Olaru acasă, luna aceasta. Ce s-a întâmplat: ”Îmi bătea inima ca la porumbei”
Când va avea loc mutarea în noua casă?
Sunt pe drumul cel bun. Foarte curând. Nu vreau să vorbesc foarte mult despre acest lucru, pentru că vreau să mi se lege niște chestii.
Video: Cătălin Shadi Sîrbu