Ramona Crăciunescu s-a întâlnit cu celebrul prezentator al emisiunii ,,Românii au talent”. Desigur că Pavel Bartoș a fost și acum pus pe șotii și nu a putut să lase momentul așa cum a picat. Fosta concurentă de la ,,Survivor România” a oferit câteva detalii despre modul în care a lucrat alături de colegul lui Smiley. Cei doi au avut ocazia să fie parteneri în cadrul unui proiect neașteptat despre care fanii abia așteaptă să audă.
Ramona Crăciunescu și Angela Forero fac din nou echipă, dar după terminarea show-ului unde s-au cunoscut. Fostele sportive de la ,,Survivor România” s-au întors la viața lor după experiența de neuitat din Republica Dominicană.
Roșcata a povestit în cadrul unui interviu că a cunoscut un star de televiziune care a impresionat-o. Cea din urmă s-a întors la cascadorii și s-a bucurat de o colaborare aparte. Mai exact, femeia a lucrat cu Pavel Bartoș.
Cea din urmă a recunoscut faptul că moderatorul este extrem de glumeț și plin de energie pozitivă. Sportiva a subliniat că a filmat alături de celebrul actor într-un film unde ea trebuie să facă o cascadorie, dublând astfel o actriță.
,,Eu am revenit la meseria mea de cascador. Am filmat alături de Pavel Bartoș, am fost cascadoare în acel film, am dublat o actriță. O să aștept următoarele proiecte.
Abia am venit, este sezon nou, trebuie să mă pun la punct cu noile proiecte. Cu Pavel Bartoș nici nu simți că ești la muncă pentru că râzi încontinuu.
Este tare glumeț și îmi place foarte mult. Are un vibe foarte pozitiv, energic și râzi tot timpul alături de el”, a povestit ea, pentru ego.ro.
Aceasta a afirmat că îi pare rău și acum că a părăsit emisiunea mai repede decât și-a propus. Cu toate astea, fiecare concurent a fost conștient de faptul că este vorba despre un joc, iar doar unul singur poate să ajungă la final și să se bucure de bani și titlu.
,,Da, am fost dezamăgită când am plecat, de ce să mint. Mi-aș fi dorit să stau mult mai mult. Fiecare când se înscrie își dorește premiul cel mare sau să ajungă cât mai departe, dar este un joc și trebuie să îl luăm ca atare.
Eu am niște probleme de sănătate mai mari, mai complicate, durează mai mult recuperarea mea. Dar, ce pot să spun, mă recuperez și mănânc bine.”, a mai spus sportiva.