Ramona Bădescu locuiește de mai bine de 30 de ani în Italia și trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu Fabio Cali, iar împreună au un fiu, pe nume Ignazio. De curând, vedeta a revenit în România pentru a susține câteva concerte în țară. Primul concert “Pasiune” va avea loc pe data de 6 noiembrie la Sala Pictură a Teatrului Național din București. Pasiune este cuvântul care o definește pe frumoasa Ramona, căci este un munte de talent. În exclusivitate pentru Playtech Știri, vedeta ne-a dezvăluit că a trecut prim momente grele în urmă cu mai mulți ani. Se pare că vedeta a fost amenințată cu moartea!
Ramona Bădescu este pasionată de dans, muzică și actorie , este de-a dreptul un munte de talent! Vedeta a revenit în România pentru a susține câteva concerte și ne-a oferit un interviu exclusive despre cariera și pasiunile sale.
“Pasiunea mă definește și este mai impotantă decât iubirea din punctul meu de vedere. Pasiunea este foc, are culoare, are miros, are senzații. Când iubim este o pasiune roșie, când ne gândim la Crăciun este o pasiune albă, când ne gândim la pizza este o pasiune cu miros. Pasiunea are multe culori…Am pasiuni jumi-juma… Am 6 melodii napoletane, 6 melodii românești. Am pasiuni care sunt legate de artă.
Anul acesta împlinesc 50 de ani de când am debutat în televiziune și îi mulțumesc tatălui meu care mi-a făcut prima melodie, mulțumesc pentru viața pe care am trăit-o cu greutăți, dar m-a făcut să fiu mai puternică, îi mulțumesc mamei , familiei, oamenilor care m-au susținut, m-au ajutat și m-au iubit. Nu aș schimba nimic din ce am făcut. Am 50 de ani și fac ce vreau, dar fac ceea ce vreau, ce știu, ce sunt în stare să fac, pentru că vreau să fac bine.”, ne-a declarat Ramona Bădescu, în exclusivitate pentru Playtech Știri.
Te-ar putea interesa și: Cum a fost păcălit Toto Cutugno de un impresar din România. Legătura solistului italian cu olteanca Ramona Bădescu EXCLUSIV
De-a lungul anilor, vedeta a trecut prin momente mai grele, s-a lovit de piedici și de obstacole, dar de fiecare dată a gaăsit puterea să se ridice. În exclusivitate pentru Playtech Știri, Ramona ne-a spus că a fost amenințată cu moartea!
“Am fost într-o situație mai delicată, dificilă când eram consilier special al primarului Romei. La Roma se întâmplau multe fapte ale românilor, mai ales după 2007, când am intrat în comunitatea Europeanî, nu tot timpul imaginea României era bine văzuta. Țin minte că în perioada aceea am primit amenințări cu moartea. Eu luptam pentru demnitatea româncelor și mai ales a multor românce care erau acolo să îngijească copii, bătrâni. Spuneam că sunt româncă, lupt pentru românii mei și pentru ca românii să nu fie călcați în picioare.”, ne-a mai spus vedeta.
Video: Cătălin Shadi Sîrbu
Te-ar putea interesa și: Alimentul fără de care Ramona Bădescu nu poate trăi, l-a luat din România. Aşa se menţine vedeta în formă