Raluca Turcan, demisă de Florin Cîțu? Informații de ultimă oră despre viitorul ei

de: Năstase Mirabela
19 08. 2021

Raluca Turcan ar putea pierde dacă Florin Cîțu o să câștige șefia PNL la congresul din toamnă. Conform unor surse Realitatea Plus, Raluca Turcan ar pierde funcția politică de prim vicepreședinte al partidului liberal și putea fi înlocuită și de la Ministerul Muncii.

Raluca Turcan, demisă de Florin Cîțu?

Tot surse politice au spus că cei patru prim-vicepreședinți ai Partidului Național Liberal ar urma să fie Rareș Bogdan, Iulian Dumitrescu, Gheorghe Flutur și Lucian Bode, în situația în care premierul Florin Cîțu va câștiga alegerile pentru șefia partidului.
De menționat este că conducerea PNL numără patru prim-vicepreședinți și 16 vicepreședinți – 8 coordonatori ai comisiilor de specialitate şi 8 vicepresedinti pe regiunile de dezvoltare.

Ieri, candidatura lui Florin Cîțu a fost pusă sub semnul întrebării, având în vedere că statutul partidului prevede o vechime de minimum cinci ani la funcția de președinte PNL. Întrebat înainte de ședința BPN de această prevedere, Florin Cîțu a spus că și-a depus adeziunea pe data de 10 septembrie 2016, că o să își depună candidatura și că ”nu este nici un impediment”.

Ce a spus Guvernul despre masteratul lui Florin Cîțu din SUA

Florin Cîțu a fost în centrul atenției și cu o altă chestiune, în presă apărând informații cum că ar fi ”mințit în CV-ul oficial de la Guvern cu privire la anul absolvirii masteratului în SUA”. Într-un comunicat al Guvernului se indică faptul că Florin Cîțu nu a încercat să inducă în eroare opinia publică cu privire la studiile sale.

„În situația în care programul masteral este complet, sistemul universitar din Statele Unite ale Americii dă posibilitatea celor care termină anii de studiu să continue cu școala doctorală. Este și cazul premierului Florin Cîțu, care a terminat programul de master în cadrul Iowa State University și, în consecință, a continuat parcursul universitar cu școala doctorală”, se arată în comunicat.

„În timpul școlii doctorale, odată cu parcurgerea unor etape, studentul devine eligibil pentru diploma de master. În cazul în care studiile doctorale nu sunt încheiate prin disertație, atunci universitatea le oferă studenților o diplomă de master”, conform Guvernului.

„Pentru acuratețea informației, premierul a menționat, în CV-ul său, în cazul școlii doctorale, că, deși cursurile programului doctoral au fost completate, nu a mai încercat să obțină disertația. Este evident, prin urmare, că premierul Florin Cîțu a fost de bună-credință atunci când și-a redactat CV-ul, nedorind niciun moment să inducă în eroare opinia publică cu privire la studiile sale.

Faptul că premierul Florin Cîțu a obținut diploma de master este un lucru certificat de Iowa State University, informație obținută inclusiv de o parte dintre jurnaliști”, se mai arată în comunicat.