Raluca Pastramă, mesaj subtil pentru Pepe?! Ce a spus despre bărbații adevărați

de: Bișinicu Andreea
08 04. 2021

„Războiul” dintre Pepe și Raluca Pastramă pare a fi departe de a se fi terminat. Toată lumea a rămas șocată când, în toamna trecută, cei doi au anunțat că mariajul lor se destramă, după opt ani de căsnicie fericită. Acum, mesajul Ralucăi de pe Instagram i-a pus pe internauți pe gânduri. Să fie un mesaj pentru Pepe? Ce a spus bruneta despre bărbații adevărați. 

Raluca Pastramă, mesaj subtil pentru Pepe?!

Au trecut câteva luni bune de când Pepe și Raluca Pastramă au anunțat că divorțează. După opt ani de căsnicie, povestea de dragoste a ajuns la un final la care nimeni nu se aștepta. Cei doi s-au separat și acum se ocupă de creșterea comună a celor două fetițe, Maria și Rosa. De când nu mai formează un cuplu, Raluca și Pepe și-au tot aruncat săgeți ironice, într-un fel sau altul, în mediul online.

Recent, fanii frumoasei brunete au observat că Raluca Pastramă a postat un videoclip pe InstaStories în care vorbea despre cum trebuie să fie un bărbat adevărat. Să fie, oare, un mesaj indirect pentru fostul ei soț Pepe? Internauții l-au sesizat imediat.

„Un bărbat adevărat te va respecta chiar și atunci când este supărat pe tine. Să nu uiți asta!”, sună mesajul pe care Raluca Pastramă l-a postat pe InstaStories.

Raluca Pastramă, un nou iubit la orizont?

Deși s-au despărțit de jumătate de an, Raluca Pastramă nu a dat de înțeles că ar fi implicată într-o altă relație. Fosta soție a lui Pepe a mărturisit, acum ceva timp, că nu există o prezență masculină în viața ei și că, momentan, se axează pe creșterea celor două fiice ale sale.

„Nu vreau să spun nimic despre asta, acum. Nu am niciun motiv să fac asta şi v-am spus deja, apăsat, că mă voi concentra mai mult ca niciodată pe creşterea fetelor. Dacă Dumnezeu va decide altfel, atunci voi vedea. Dar chestiunea asta mi se pare atât de departe, încât nu vreau să spun cuvinte mari sau să fac promisiuni deşarte. Da, am 30 de ani şi sunt încă tânără, dar momentan nu iau în calcul prezenţa unui alt bărbat în viaţa mea.

Orice vor dori Maria şi Rosa, aceea vor primi. Dacă vor dori să facă vreun sport, gimnastică sau poate chiar balet, aşa se va întâmpla. Am tot timpul din lume de acum să fiu lângă fetele mele. Nu mă mai pregătesc pentru nimic altceva decât pentru fericirea lor. Nu mai am nimic altceva decât pe ele două!”, ne-a declarat fosta soție a lui Pepe.