Pe lângă unghiile mereu roșii, accesoriile aurii și tocurile cui, Raluca Bădulescu s-a făcut remarcată și prin umor. Juratul de la ”Bravo, ai stil” și-a găsit sosia, în urmă cu cinci ore, apoi a postat-o pe Instagram. Fanii au rămas impresionați, iar prietenii apropiați s-au amuzat.
A frecventat parcă dintotdeauna cercurile elitiste și a fost inclusă în topul copiilor de bogătași ai României. După căsătoria cu manechinul Vali Pungă, unul dintre cei mai bine cotați din România, a început să se vorbească tot mai mult despre Raluca Bădulescu. Nu se putea altfel, căci și ea atrăgea atenția prin vestimentația sa în care găseai mereu ceva auriu, cu paiete și nelipsitele tocuri cui. Își permitea extravaganțe, vacanțe în capitalele lumii și cumpărături în cele mai exclusiviste magazine de lux…și așa îi e și sosia.
Nimeni alta decât Donatella, designerul italian cunoscut pentru legăturile cu casa de modă Versace, moștenită de la fratele mai mare, Gianni Versace. Despre sosia sa, Raluca are numai cuvinte de laudă, ba chiar ar dori mai mult decât o apropiere realizată cu ajutorul unor aplicații de editare, cum este în cazul imaginii postate de ea.
„Las aici o poza cu mine impreuna cu prietena mea Donatella cu care mi-ai petrecut Paștele trecut, anul acesta doar am vorbit la telefon ?? ahahahaha, aș vrea eu ??…..Tag unei prietene/ prieten alaturi de care v-ați fi dorit sa petreceti Paștele”, a scris Raluca Bădulescu în descrierea imaginii postate pe Instagram.