28 mart. 2020 | 19:37

Rafila, avertisment pentru toții românii. Când vom intra, de fapt, în scenariul 4

Știri generale
Rafila, avertisment pentru toții românii. Când vom intra, de fapt, în scenariul 4
Scenariul 4. Ce s-ar putea întâmpla cu România

Profesorul Alexandru Rafila atrage atenția asupra faptului că România se îndreaptă cu pași repezi spre scenariul cu numărul 4 în gestionarea pandemiei Covid-19. Acesta avansează câteva ipoteze de lucru, în cazul în care țara noastră se va confrunta cu un număr de persoane infectate mai mare de 2000.

Hotelurile ar putea să funcționeze pe post de spitale

Alexandru Rafila vorbește despre măsurile suplimentare care va trebui să fie luate pentru evitarea aglomerației din spitale și adaugă faptul că este posibil ca pacienții cu forme ușoare ale bolii să fie tratați la hoteluri. Astfel, spune Rafila, se va evita apropierea acestora de ceilalți membri ai familiei, iar medicii vor putea să-i viziteze pe acești pacienți pe parcursul îngrijirii lor.

Potrivit profesorului de Microbiologie, pacienții sunt considerați vindecați după două teste consecutive negative pentru Covid-19.

România, faza pe Scenariul 4

România, faza pe Scenariul 4

Rafila apasă pe faptul că locurile din spitale trebuie păstrate pentru cazurile grave, pentru pacienții care au nevoie de oxigen. În cazul unei creșteri locale grave a cazurilor de infectați, Rafila ajunge chiar până la a avansa ipoteza închiderii orașelor – firește, o măsură temporară, pe o durată de două săptămâni. Profesorul atrage atenția că nu mai durează mult până când vom ajunge la pragul critic de 2.000 de cazuri confirmate de infecții.

Ce ar putea să se întâmple în cazul Scenariului 4

Până acum, în România sunt 1452 de pacienți cu Covid-19. Doar în ultimele 24 de ore au fost înregistrate alte 160 de cazuri. 34 de persoane se află la Terapie Intensivă, iar 8.000 de persoane se află în carantină.

Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, până acum au fost prelucrate 20.000 de teste. Pacienții nou confirmați au vârste cuprinse între 13 și 83 de ani. În Scenariul al patrulea, sunt prevăzute închiderea granițelor și izolarea forțată la domiciliu chiar și a acelor persoane care nu se află sub suspiciunea de infecție.

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Serialul numărul, 1 pe Netflix. E inspirat din evenimente reale și a oprit planeta în loc!
Click.ro
Ultimele mesaje trimise de pe front de soldații ruși. „E un munte de cadavre”. Mărturii cutremurătoare
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Cât costă pantofii de lux pe care îi poartă Marcel Ciolacu. Au garanție pe viață!! 'Am două perechi... Ai lui Grindeanu sunt identici. Nu port alți pantofi'
Unica.ro
Metode de a controla umiditatea. Scapi de condens și mucegai!
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
S-a stins din viață marele actor. Lumea toată l-a iubit: Nu e corect, merita mai mult timp!
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
El va fi VIITORUL PREȘEDINTE al României? CUTREMUR la nivel național
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Rezultate Loto azi, 22 decembrie 2024. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro