14 mart. 2020 | 12:21

Ce înseamnă scenariul 3. Măsuri drastice în toată România

Știri generale
Ce înseamnă scenariul 3. Măsuri drastice în toată România

ECDC a realizat o analiză a celor patru scenarii de evoluție a COVID-19 în Europa, luând în calcul atât avantajele și punctele slabe specifice regiunii, cât și influențele posibile din alte regiuni ale globului. În acest moment, România este în scenarul al doilea, însă se îndreaptă rapid spre cel de-al treilea, numărul cazurilor apropiindu-se de 100.
UPDATE. Precizări referitoare la Scenariul 3, în urma solicitărilor formulate de mass-media:
Intrarea în scenariul al 3-lea presupunea, în estimarea inițială, „transmiterea susținută pe scară largă, cu creșterea presiunii asupra sistemului de îngrijiri de sănătate (101-2000 cazuri)”.
Facem precizarea că o parte din măsurile prevăzute pentru Scenariul 3 au fost deja adoptate de autorități, iar la acest moment nu avem confirmarea faptului că există o „transmitere susținută pe scară largă” a noului coronavirus (COVID-19).
Tipologia cazurilor de până în prezent arată o trasabilitate a contactelor persoanelor care sunt confirmate pozitiv cu noul coronavirus. În acest sens, echipele Direcțiilor de Sănătate Publică desfășoară anchete epidemiologice pentru identificarea tuturor contacților persoanelor confirmate pozitiv.
Totodată, menționăm faptul că, față de previzionarea realizată, până la acest moment nu au survenit decese în urma infectării cu noul coronavirus.
Măsuri deja adoptate care fac parte din Scenariul 3, înainte de a se intra efectiv în Scenariul 3:
• Măsuri de distanțare socială, limitarea contactului dintre persoane.
• Limitarea activităților colective.
• Punerea în aplicare a planului de pregătire pentru pandemie
• Raportarea călătoriilor (ex: istoricul călătoriilor simplificat)
• Implementare de puncte medicale avansate în cadrul unităților sanitare.
La nivelul CNSSU urmează să fie reanalizat planul de măsuri, în sensul înăspririi unor măsuri deja luate și/sau completarea acestora cu alte tipuri de măsuri necesare combaterii răspândirii noului coronavirus(COVID-19).

Ce înseamnă scenariul 3. Măsuri drastice în toată România

Numărul de cazuri de coronavirus în Europa a crescut, atât cazuri importante din zonele de risc, China, cât și cazuri produse prin transmisie virală locală. În acest context, au fost instituite măsuri de prevenție a transmisiei în majoritatea țărilor, inclusiv în România.

Ce înseamnă scenariul 3. Măsuri drastice în toată România

Foto: libertatea.ro

„De la 100 de cazuri în sus, trecem la scenariul 3”, a anunțat, joi seară, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela. Autoritățile au hotărât că scenariul 3 este valabil între 100 și 2001 infectări.

Scenariul 3

A. Transmitere susținută, pe scară largă – presiune asupra sistemului de sănătate

În această etapă, nu mai este necesară identificarea contacților, iar raportarea cazurilor trebuie să fie simplificată și bazată pe serviciile primare de sănătate. În cadrul spitalelor apare procedura de triaj și de izolare a cazurilor care necesită îngrijiri și limitarea presiunii exercitate de populație. Mai mult, este necesară implementarea de măsuri de ”distanțare socială”, pentru a împiedica transmisia virală.

B. Transmitere susținută, pe scară largă – suprasolicitarea sistemului de sănătate

Din acest moment, capacitatea spitalelor este suprasolicitată, atât serviciile de urgență, cât și serviciile de terapie intensivă. Pot apărea deficiențe în disponibilitatea personalului medical, materiale de protecție, kituri de testare a infecției.

Din acest punct este necesară activarea planului de urgență, amânarea serviciilor de sănătate non-urgente, identificarea de spații suplimentare de îngrijiri medicale și redistribuirea resurselor sanitare la nivel european, notează raportuldegarda.ro.

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar de Ignat pentru a-ti merge bine
Redactia.ro
Povestea de dragoste care a declanşat „scandalul secolului XX” la Hollywood. Ingrid Bergman și-a părăsit familia pentru Roberto Rossellini
Click.ro
Cumetrie politică la PNL. Cum a ajutat-o liderul filialei Sector 4, Ionuț Stroe, pe fina sa să obțină o funcție publică
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Imaginile momentului. Cum s-a afișat fiica Ralucăi Moianu cu soțul ei. Mara a uimit pe toată lumea când a anunțat că e gravidă la 19 ani, cu un bărbat mai în vârstă
Unica.ro
Mihai Morar, probleme grave de sănătate. A ajuns iarăși la spital
EVZ.ro
Ce beneficii pentru sănătate are laptele de bivoliță. De ce ar trebui să îl consumi mai des 
Spynews
Secretul pe care Ion Iliescu îl va lua în mormânt. Procurorul care a lucrat la dosarul Revoluţiei Române aruncă bomba
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
Românii vor fi CONTROLAȚI la GRANIȚA cu BULGARIA! Se ÎNTÂMPLĂ de la 1 ianuarie 2025
Mediaflux
Alimentele care îți reglează glicemia. Vei observa o îmbunătățire majoră
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Doi concurenți au ajuns la eliminare, la Chefi la cuțite. Cine a fost salvat cu amuleta și cine a ieșit
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro