Secretarul de stat în MAI a explicat marți seară care sunt avantajele adeverinței de vaccinare și în ce situații se poate folosi. Raed Arafat susține că în anumite circumstanțe, această adeverință trebuie însoțită și de rezultatul negative al testului Covid-19.
Șeful DSU a explicat cum ne poate salva adeverința de vaccinare de carantină la intrarea în alte țări. Raed Arafat atrage atenția asupra unui număr foarte lung, existent pe foaie, cu ajutorul căruia autoritățile competente pot identifica identitatea persoanei care a făcut vaccinul, cât și informații despre data și locul în care a fost efectuat.
”Am întrebat colegii dacă are cod QR, dar, de fapt, are o semnătură electronică, deci ea este verificabilă, asta e clar şi am întrebat chiar colegii de la INSP şi au confirmat că această hârtie unde există un număr foarte lung acolo este ca şi o formă de semnătură electronică a acestei hârtii care arată clar cine, cum şi unde este vaccinat. Deci da, este verificabilă această adeverinţă”, a declarat Raed Arafat la Digi24.
Medicul a subliniat faptul că adeverința de vaccinare îi avantajează pe cetățenii imunizați doar în scopuri medicale, mai exact, în scopul scutirii de carantină sau la călătoria cu avionul. Astfel, adeverința nu va facilita accesul în restaurant, cinematografe sau alte locuri publice, evitând să apară discriminarea.
”Noi o folosim acum la îmbarcarea în avioane sau când intri în România să nu fii carantinat, deci este un scop medical. Noi nu o folosim ca să intri la cinematograf, să de duci cu ea la restaurant şi aşa mai departe.
Să nu ajungem la faza de a discrimina populaţia. Dar pe linie medicală, adeverinţa te scuteşte de carantină şi este un lucru normal. Aşa cum nu carantinăm persoanele care s-au îmbolnăvit în ultimele 90 de zile, dar nu în ultimele 14 zile, fără să fie vaccinate. Astea sunt nişte reguli medicale care să pună oamenii la eforturi nejustificate”, a adăugat Raed Arafat.
Șeful DSU avertizează asupra unui aspect pe care mulți cetățeni nu îl știu. În ciuda adeverinței de vaccinare care ne poate scuti de carantină, există posibilitatea să fie solicitat și un test negativ de Covid-19. Astfel, se elimină șansele ca pacientul vaccinat să fie infectat sau asimptomatic.
”Dacă ai certificat de vaccinare se poate cere testul pentru că s-a dovedit că poţi fi purtător, poţi fi infectat, dar asimptomatic. Faptul că eşti vaccinat limitează şansa de a te infecta, dar nu o anulează. Testul s-a cerut uneori comun cu certificatul de vaccinare”, a mai adăugat secretarul de stat.