02 oct. 2024 | 21:07

Radu Vâlcan, pe patul de spital: ”N-aș vorbi despre asta public, dar am amânat de frică această procedură și prea multe vieți se duc din cauza asta”

Monden
Radu Vâlcan, pe patul de spital: ”N-aș vorbi despre asta public, dar am amânat de frică această procedură și prea multe vieți se duc din cauza asta”
Radu Vâlcan, pe patul de spital

Radu Vâlcan și-a îngrijorat fanii, după ce s-a fotografiat pe patul de spital. Prezentatorul TV a suferit o intervenție cu anestezie și a vorbit despre experiență, pe rețelele de socializare, dorind să tragă un semnal de alarmă.

Radu Vâlcan a ajuns la spital pentru o intervenție preventivă

Chiar dacă și-a obișnuit fanii cu altfel de conținut, din când în când Radu Vâlcan postează și detalii mai personale. De data aceasta, prezentatorul de la Antena 1 s-a fotografiat pe patul de spital și a povestit despre o intervenție cu rol de prevenție pe care a avut-o.

Soțul Adelei Popescu a făcut o colonoscopie, cu anestezie, pentru a se asigura că totul este în regulă. A povestit totul pe internet și și-a dorit să tragă un semnal de alarmă, pentru că este o procedură medicală de screening, care ar putea salva multe vieți, dacă ar fi făcută de mai mulți oameni.

”Sunt bine, totul perfect! Zilele trecute am solicitat o colonoscopie. Preventiv, de siguranță, fără niciun simptom care să o recomande. O metodă de screening, extrem de eficientă pentru depistarea cancerului colorectal, și nu numai. În mod normal, sincer, n-aș vorbi despre asta, public. Să recunoaștem, nu este un subiect tocmai confortabil. Procedura durează cât ai visa, sub anestezie, trei melodii Coldplay, consecutiv. Fară durere, ca un somn de prânz, de care toți avem nevoie. De ce am dorit să fac asta?

Pentru că se recomandă după vârsta de 45 ani. În curând fac 48. Pentru că, deja, prea multe vieți se duc din cauza asta. Pentru că este frică, pentru că se amână. Din frică. Și eu, la fel, am tot amânat-o. De frică. Dar, mi-am dat seama că trebuie s-o fac. Pentru că am o responsabilitate, pentru că am o familie care nu trebuie să sufere din cauza indiferenței mele. Sănătatea noastră este sănătatea familiilor noastre. Poza asta este o reclamă, o reclamă la prevenție”, a scris prezentatorul TV în dreptul fotografiei.

Radu Vâlcan, pe patul de spital

Radu Vâlcan, pe patul de spital

Detalii de la începutul relației cu Adela Popescu

Radu Vâlcan a întemeiat o familie alături de Adela Popescu și au împreună trei copii. Cei doi formează un cuplu de aproximativ 15 ani, iar relația lor este una intens mediatizată. La început însă nimeni nu știa despre ea și s-au ascuns luni de zile înainte de a se afișa public.

”Nu știa nimeni de relația noastră. Eram protagonist în Iubire și onoare, Adela era personaj secundar, era antagonistă cumva. Era foarte mediatizată povestea serialului și eu la momentul ăla și Adela… ne-a fost teamă cumva. Nu-mi place mediatizarea din punctul ăsta de vedere, adică pentru mine, viața discretă e foarte importantă. Ne gândeam unde plecăm să nu ne vadă, plecăm la Brașov, pe la Poiana, Doamne, era o nebunie! Am hotărât să mergem acolo la Ruse. (…)

S-a aflat la un moment dat, adică până să se afle în presă, deja se știa în echipă. Dar momentele alea, lunile alea, de când eram împreună, au fost ale noastre. Le-am trăit intens pentru că nu știa nimeni și era foarte mișto la repetiții”, a povestit prezentatorul, pentru ciao.ro.

Parteneri