Rabla pentru electrocasnice 2022 începe vineri. Ce buget a fost alocat

Rabla pentru electrocasnice 2022 începe vineri. Ce buget a fost alocat
Cand incepe rabla pentru electrocasnice 2022

Rabla pentru electrocasnice 2022 începe vineri. Administraţia Fondului pentru Mediu a anunțat că organizează vineri, începând cu orele 10:00, o nouă sesiune pentru Programul naţional de înlocuire a echipamentelor electrice şi electronice uzate cu unele mai performante din punct de vedere energetic. Ce buget a fost alocat, vedeți în rândurile de mai jos.

Când începe Rabla pentru electrocasnice 2022. Ce aparate poți cumpăra și cât sunt voucherele

Un nou program Rabla pentru electrocasnice 2022 începe vineri la orele 10:00, conform Administrației Fondului de Mediu (AFM). Astfel, persoanele fizice au la dispoziţie 7 zile în vederea înscrierii în program prin crearea contului de utilizator în aplicaţia informatică începând de mâine dimineaţa.

„Având în vedere interesul manifestat faţă de acest program şi succesul uriaş pe care acesta l-a avut în ediţiile trecute în rândul populaţiei, am luat hotărârea de a mări bugetul alocat la 100 milioane pentru cele două sesiuni din acest an, cu 25 de milioane mai mult faţă de anul trecut.

Care este scopul Rabla pentru electrocasnice 2022

Prin acest program promovăm reducerea consumului de energie prin înlocuirea echipamentelor electrice şi electronice uzate şi mari consumatoare de energie cu altele noi, cu un consum mult mai scăzut. Toţi cei interesaţi să participe în program, în oricare dintre etape, trebuie să îşi creeze un cont de utilizator.

Este foarte important acest pas, deoarece prin intermediul acestui cont veţi putea selecta electrocasnicele dorite în fiecare dintre cele trei etape. În cazul în care aveţi deja un cont de utilizator, creat în ediţiile anterioare ale programului, nu trebuie să vă creaţi alt cont, ci doar să vă autentificaţi utilizând adresa de e-mail şi parola setată de dumneavoastră.

În cazul în care aţi uitat datele contului, acestea pot fi recuperate urmând paşii descrişi în aplicaţia informatică”, a declarat preşedintele AFM, Laurenţiu-Adrian Neculaescu, potrivit Agerpres.

Care este calendarul Rabla pentru electrocasnice 2022

După ce solicitanții și-au creat conturile de utilizator va începe etapele de selecţie, în aplicaţia informatică, a voucherelor aferente echipamentelor care fac parte din program.

Calendarul de desfăşurare a programului pentru această sesiune este următorul:

Înscrierea persoanelor fizice în aplicaţie, prin crearea conturilor de utilizator (17.06.2022, ora 10:00 – 23.06.2022, ora 23:59);

Etapa I

-Selecţia voucherelor aferente categoriei din care fac parte maşinile de spălat rufe/vase şi frigiderele/congelatoarele (24.06.2022, ora 10:00 – 30.06.2022, ora 23:59, sau până la epuizarea bugetului), având un buget de 25 milioane lei.

Etapa II

– Selecţia voucherelor aferente categoriei din care fac parte laptopurile şi tabletele (01.07.2022, ora 10:00 – 07.07.2022, ora 23:59 sau până la epuizarea bugetului), având un buget de 10 milioane lei.

Etapa III

-Selecţia voucherelor aferente categoriei din care fac parte aparatele de aer condiţionat, uscătoarele de rufe şi aspiratoarele (08.07.2022, ora 10:00 – 14.07.2022, ora 23:59 sau până la epuizarea bugetului), având un buget de 15 milioane lei.

Perioada de derulare a unei etape de selecţie a voucherelor dintr-o categorie este de 7 zile sau până se epuizează bugetul alocat etapei.

Care este bugetul pentru Rabla pentru Electrocasnice 2022

Bugetul alocat de Guvern în anul 2022 pentru Programul Rabla pentru Electrocasnice este de 100 de milioane de lei, cu 25 de milioane mai mult decât în 2021. Acest buget va acoperi două sesiuni ale programului Rabla pentru Electrocasnice, în 2022: astfel, prima sesiune se va derula în lunile iunie – iulie 2022, iar a doua sesiune va avea loc în lunile noiembrie – decembrie 2022.

Ce poți cumpăra prin programul Rabla pentru electrocasnice 2022:

-maşini de spălat rufe, inclusiv cu uscător având cel puţin noua clasa energetică C – 400 lei voucher;
-maşini de spălat vase având cel puţin noua clasa energetică D – 400 lei voucher;
-aparate de aer condiţionat, inclusiv aparate de aer condiţionat portabile, cu eficienţă energetică la răcire cel puţin A++ – 400 lei voucher;
-categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare având cel puţin noua clasă energetică E – 400 lei voucher;
-uscătoare de rufe cu eficienţă energetică cel puţin A++ – 400 lei voucher;
-aspiratoare cu un consum de energie mai mic de 43 kWh/an – voucher de 200 lei voucher;
-laptopuri – 500 lei voucher;
-tablete – 300 lei voucher.

Conturile vechi sunt valabile și acum

Listele cu beneficiarii aprobaţi în program vor fi publicate pe site-ul instituţiei, www.afm.ro, la secţiunea dedicată programului.

„Precizăm, pe această cale, că toate conturile comercianţilor, create în ediţiile anterioare ale Programului, rămân valabile şi pot fi utilizate şi în sesiunile de anul acesta”, subliniază AFM.