Putem scăpa de mască mai devreme. Anunț de ultimă oră pentru toți românii

Putem scăpa de mască mai devreme. Anunț de ultimă oră pentru toți românii
Putem scăpa de mască mai devreme

Deși campania de vaccinare ne dă speranțe că vom ajunge, în curând, la finalul pandemiei de coronavirus, actualizările zilnice despre numărul noilor cazuri de infectări ne pun pe gânduri. Cu toate acestea, un deputat USR PLUS vine cu o propunere care ar bucura pe toată lumea. Putem scăpa de mască mai devreme?

Putem scăpa de mască mai devreme?

Propunerea vine din partea deputatului USR PLUS, Radu Ciornei, medic-cercetător în imunologie, microbiologie şi genetică moleculară. Acesta este de părere că putem scăpa de mască mai devreme. Mai precis, din luna mai, dacă sunt peste 20 de grade Celsius şi se păstrează distanţarea socială. Probabilitatea de infectare este foarte mică atunci când ne aflăm în aer liber, la temperaturi ridicate, spune acesta. Pe de altă parte, în opinia lui, creşterea numărului cazurilor infectări din ultima vreme este din cauza redeschiderii şcolilor.

„Cred că această explozie, încă nu este o explozie, este o creştere a numărului de cazuri, pentru că nu am ajuns încă la cel mai mare număr de cazuri pe care l-am avut din punct de vedere istoric, este din cauza faptului că am redeschis şcolile”, a declarat deputatul Radu Ciornei, pentru Digi24.

„Trebuie să ne punem masca pe stradă doar în momentul în care distanţarea socială nu mai este posibilă”

Putem scăpa de mască mai devreme? Deputatul consideră că măştile nu mai sunt necesare în aer liber, atât timp cât sunt 20 de grade și distanțarea socială este posibilă. Însă, atunci când vedem că se aglomerează în jurul nostru, trebuie să ne scoatem masca din buzunar şi să o purtăm, pentru a ne proteja.

„Părerea mea este că trebuie să ne punem masca pe stradă doar în momentul în care distanţarea socială nu mai este posibilă. De exemplu, suntem la o coadă în aer liber, ne cumpărăm pâine sau covrigi sau la o trecere de pietoni şi vedem că în jurul nostru nu este 1 metru sau 1 metru şi jumătate între persoanele de acolo. Atunci trebuie să scoatem masca din buzunar şi să ne-o punem pe faţă. Însă, în restul situaţiilor, când mergem pe stradă de unii singuri, la o distanţă suficientă, repet, începând de când temperatura va ajunge la 20 de grade, nu cred că este necesară purtarea măştii”, a completat Radu Ciornei.

Radu Ciornei este deputat USR PLUS de Suceava, membru în Comisia pentru sănătate şi familie din Camera Deputaţilor. De asemenea, el este și secretar în cadrul Comisiei pentru ştiinţă şi tehnologie.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI