Programul Profi după noile restricții. Unde se intră fără certificat verde

Programul Profi după noile restricții. Unde se intră fără certificat verde
Cum a fost schimbat programul Profi după implementarea noilor restricții

Noile restricții au intrat în vigoare începând de luni, 25 octombrie, așa că românii care nu prezintă certificatele verzi nu mai pot intra în centrele comerciale. Magazinele Profi și-au modificat programul, astfel că toți trebuie să afle ultimele detalii despre schimbările din România.

Ce program au magazinele Profi după ce au fost implementate noile restricții în România

Magazinele din toată țara se închid la ora 21:00 după ce autoritățile au impus mai multe restricții pentru a gestiona creșterea îngrijorătoare a cazurilor de Covid-19. De asemenea, cei care nu s-au vaccinat trebuie să respecte carantina de noapte în intervalul 22:00-05:00.

Programul magazinelor Profi a fost modificat, potrivit Gândul. Românii care preferă să își facă toate cumpărăturile din aceste locuri trebuie să știe că majoritatea unităților închid la ora 21:00, chiar și în weekend, iar în zilele de duminică angajații deschid ușile mai multor magazine începând cu ora 8:00.

Persoanele care nu au certificatul verde emis în urma vaccinării pot să intre în magazinele aflate în afara centrelor comerciale și în farmaciile care funcționează în același regim. Totuși, românii nevaccinați nu au acces în centrele comerciale și în mall-uri, în aceste locuri fiind obligatoriu certificatul verde.

Ce soluții există pentru magazinele din România

Românii nevaccinați nu pot să intre în centrele comerciale, iar magazinele precum Carrefour, Auchan și Cora, care se regăsesc foarte multe mall-uri, ar putea să înregistreze pierderi. Astfel, pentru a nu avea vânzări mai mici, reprezentanții sunt nevoiți să se orienteze cât se poate de repede către o nouă strategie.

Mai exact, lanțurile de hypermarket-uri încep să adopte alte strategii de vânzare prin parteneriate online cu aplicații care se ocupă cu achiziționarea produselor. Românii ar putea să apeleze la Bringo, Tazz sau Glovo pentru ca alimentele pe care le doresc să fie livrate la ușă.

Carrefour, Auchan și Cora adoptă diferite strategii de vânzare. Ce oferte li se pregătesc românilor

De asemenea, Carrefour, Auchan și Cora se pregătesc să le ofere diferite discount-uri și oferte românilor. Carrefour a anunțat transport gratuit pentru comenzile de peste 100 de lei în luna octombrie, în timp ce Cora are livrări de până la 6, respectiv 12 ore prin cora.ro și coraExpress.

Clienții Cora pot să apeleze și la Glovo și Food Panda, în timp ce românii care vor să cumpere produse de la Auchan beneficiază de livrări la domicilu prin Food Panda, Glovo, Takeaway sau Auchan Drive. Astfel, pentru a nu înregistra pierderi, magazinele mari caută soluții pentru vânzările online.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI