Prima mașină: cum vrea Guvernul să te bagi în program

de: Diana Radu
22 03. 2019

Guvernul vrea să resusciteze programul „Prima mașină”, așa că și-a propus să îl facă mai atractiv. Care sunt principalele modificări.

Modificarea prin care Guvernul speră să dea lovitura cea mare este că de acum înainte în programul „Prima mașină” vor fi incluse și autoturisme hibrid și electice. În plus, s-au făcut modificări și în ceea ce privesc tichetele de la Rabla. Astfel, acestea vor putea fi folosite ca avans pentru cumpărarea unei maşini noi.

„Pe lângă facilitățile pe care le oferă deja pentru cumpărarea autoturismelor clasice, cetățenii vor beneficia de garanții guvernamentale și pentru împrumuturile contractate pentru achiziționarea autoturismelor hibrid, electric hibrid și pur electric”, a declarat Viorica Dăncilă, Premierul României.

Astfel, cei care vor să-şi cumpere o maşină îşi vor putea lua una cu sprijin de la stat. Însă, în acest caz există câteva condiții pe care trebuie să le îndeplinești. Mai exact, autoturismul trebuie să fie nou, iar beneficiarul să aibă cel puţin 18 ani şi să nu înregistreze restanţe la plata taxelor sau a ratelor bancare. De asemenea, statul a impus și o limită de preț, mașina nu trebuie să depășească 59.500 de lei.

„Mașini mici, de segment B, mașini de oraș, până în 4, 5 metri, capacitate a portbagajului de 300 de litri. Motorizările care se încadrează în această sumă sunt cele pe benzină”, a declarat Lucian Mitroi, consilier vânzări auto.

Ca şi până acum, beneficiarii trebuie să pună de la ei de minimum 5 % din preţul total de achiziţie. Noile modificări făcute de Executiv încurajează şi achiziţia maşinilor ecologice.

Autoturismele hibrid incluse în programul „Prima mașină”

Pentru autoturismele cu sistem de propulsie hibrid preţul de achiziţie nu poate depăşi suma de 119.000 lei, iar pentru cele electrice hibrid și pur electrice, preţul nu trebuie să depăşească 178.500 de lei. În aceste cazuri, și avansul cerut este mai mare: cel puţin 25% pentru maşinile hibrid, respectiv 30% pentru autoturismele electrice.

Prin intermediul programului sunt acordate credite cu o dobândă formată din indicatorul ROBOR la șase luni, la care se adugă o marjă de cel mult trei la sută pe an, adică 6,31% în acest moment.

„A început în 2014 și avea ca scop oferirea de finanţări accesibile pentru persoanele care nu își permiteau avansul de 10 – 15 % clasic pentru companiile de leasing. Programul nu a funcționat prea bine. Eu sunt în lumea auto de trei ani și nu am vândut nicio mașină prin acest program”, a declarat Lucian Mitroi, consilier vânzări auto.

Astfel, aautorităţile speră să oprească importul maşinilor vechi şi poluante. Anul trecut au fost înmatriculate peste 470.000 de maşini la mâna a doua şi 130.000 noi. Asta a făcut ca parcul auto din România să depăşească pragul de opt milioane.