19 mart. 2019 | 19:45

UDMR s-a supărat pe România: „Nu este o țară model”. Ce s-a întâmplat cu proiectul de Autonomie

Știri generale
UDMR s-a supărat pe România: „Nu este o țară model”. Ce s-a întâmplat cu proiectul de Autonomie
Președintele UDMR, Kelemen Hunor. Foto: Gönczy Tamás, UDMR.ro

Propunerea legislativă a UDMR, prin care ar fi urmat să se aplice prevederile referitoare la minorităţile naţionale din Rezoluţia de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, a fost respinsă de Comisia Juridică și Comisia pentru administraţie publică din Camera Deputaţilor, reunite în ședință comună.

Raportul de respingere a fost susținut de 35 de voturi iar trei au fost în favoarea solicitării UDMR.

Ce prevede rezoluția invocată de Uniunea Maghiarilor, fundamentul Marii Uniri, invocată de UDMR la 100 de ani de la acel act:

„Deplină libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său şi fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea ţării în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc”. Subpunctul 1 al punctului III din Rezoluţia Adunării Naţionale de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918

În baza rezoluției de la 1918, UDMR solicită o serie de drepturi, între care  reprezentare proporţională în instituţiile administrative la nivel local, judeţean, naţional şi european, dar și în instanţe şi tribunale, la nivelul ministerelor, precum şi la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale acestora.

Reprezentanții UDMR spun că trebuie să se asigure angajarea/numirea de personal, inclusiv de conducere, proporţional cu numărul persoanelor care aparţin minorităţilor naţionale istorice, atât la nivel naţional, cât şi la nivel local.

„Propunerea legislativă care nu doreşte să ia de la nimeni nimic, dă legiuitorului ţării supreme – Parlamentului – să reglementeze toate acele elemente care nu sunt reglementate inclusiv prin adoptarea Statutului minorităţilor naţionale conform Constituţiei din 2003, ar trebui să avem o astfel de lege, încă nu o avem.” Marton Arpad, deputat UDMR

Reprezentatul grupului minorităților naționale, altele decât cea maghiară, a anunțat că se va abține de la vot.

„Suntem pro Declaraţia de la Alba Iulia, dar nu şi interpretărilor date acesteia în sensul în care colegul nostru le-a prezentat (Marton Arpad, deputat UDMR -n.r.), se vorbeşte despre administrare, despre şcoală, despre studiul în limbile popoarelor conlocuitoare, dar nu şi despre autonomie teritorială, drept urmare noi ne vom abţine de la acest vot.” Andi Grosaru, deputat, Grupul minorităților naționale

Deputatul USR Stelian Ion a anunțat că formațiunea va vota împotriva inițiativei UDMR pentru că ar încălca mai multe articole din Constituţie.

„Aviz negativ din partea Consiliului legislativ, foarte bine documentat, se încalcă foarte multe articole din Constituţia României, inclusiv alin. 1 referitor la caracterul statului român, naţional, suveran, independent, unitar şi indivizibil. Nu putem vorbi în România de mai multe corpuri legiuitoare, se încalcă art. 128 din Constituţie, care dă dreptul folosirii limbii materne şi a interpretului în justiţie, deci avem reglementate aceste chestiuni. (…) Nu este negociabilă Constituţia României, ca atare vom vota împotrivă.” Stelian Ion, deputat USR

 UDMR și Legea Atonomiei

Potrivit proiectului propus de UDMR, era permisă administrarea autonomă a vieţii culturale, învăţământului şi culturii minorităţilor naţionale. Regulile exacte ar fi urmat să fie definite prin Legea privind statutul minorităţilor naţionale din România, notează agenția națională de presă Agerpres.

De asemenea, actul normativ prevedea înființarea unor regiuni de dezvoltare separate care să poată obține un statut de autonomie specială pentru judeţele care aparţin unor regiuni istorice sau în care o minoritate naţională istorică are o proporţie semnificativă.

UDMR: „România nu e model”

Extrem de supărați după ședința din Parlament, reprezentanții Uniunii Maghiare au scris un comunicat pe care l-au transmis presei în care au criticat clasa politică românească, care nu respectă, în opinia UDMR, promisiunile făcute în cadrul Marii Adunării din 1918 de la Alba Iulia.

Acele promisiuni ar trebui incluse în legislaţia românească şi aplicate cât mai curând, arată conducerea UDMR.

Includerea prevederilor Rezoluţiei de la Alba Iulia în legislaţia românească a fost respinsă în comisii. S-a dovedit, din nou, că atunci când vine vorba despre respectarea prevederilor Declaraţiei de la Alba Iulia, care vizează minorităţile naţionale, partidele politice române renunţă la diferenţele ideologice, se coalizează şi îşi unesc forţele împotriva maghiarilor. În cadrul lucrărilor de astăzi din comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor, deputaţii reprezentanţi ai partidelor politice româneşti au respins, în unanimitate, transpunerea în legislaţie a prevederilor Rezoluţiei de la Alba Iulia.” Comunicat UDMR

Deși supărați, liderii UDMR au spus că se vor lupta pentru obținerea mai multor drepturi de reprezentare în instituții publice dar și pentru o autonomie culturală a județelor în care trăiesc cetățeni români de etnie maghiară.

„S-a demonstrat, din nou, faptul că România nu este o ţară model, aşa cum susţin reprezentanţii ţării în multe forumuri străine.” Comunicat UDMR

Parteneri
Cum se înțelege Jador cu socrii. Detalii neștiute din interiorul familiei
Redactia.ro
Ce a cerut fiul cel mare al Adrianei Bahmuțeanu, în instanță? Vedeta a rămas uluită: „Li se promite marea cu sarea”
Click.ro
Au efect suplimentele alimentare sau suntem păcăliți de o denumire comercială? Medic: “Avem o certitudine reală”
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Împăcarea momentului în showbiz! Nu se mai ascund, e oficial! 'Ceva bun pe anul 2025!'
Unica.ro
Clasica mâncare de pe mesele românilor. Delicioasa iahnie de fasole
EVZ.ro
Raluca Bădulescu își face toate poftele înainte de Asia Express! Cum se pregătește pentru aventura vieții ei: ”Măcar să arăt bine”
Spynews
Lacrimi pentru Elena Udrea. Ce a făcut Alexandrov, în timp ce ea stă închisă. Au apărut imaginile
Capital.ro
Uite-o pe iubita lui Tudor Chirilă cum gătește pentru turiști la pensiunea de la Porumbacu! Iulia a umplut cămara cu bunătăți. Cât costă să dormi la moșia solistului
Avantaje
Se schimbă ORA în ROMÂNIA! Anunțul MOMENTULUI
Mediaflux
Aterizare de urgență pe Aeroportul Otopeni. Două avioane au cerut să se întoarcă la sol!
Spynews.ro
Aceasta este pâinea cu cel mai mult arsenic din supermarket. Pericolul pe care încearcă să îl ascundă producătorii
Realitatea.net
În premieră ȋntr-un talent show tv, concurenţii X Factor au susţinătorii cu ei, pe scenă. Mihai Morar: „E pentru prima oară...”
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro