Programa clasa pregătitoare 2022. Clasa 0 este prima etapă a învățământului primar și are rolul de a-i ajuta pe copii să se integreze mai rapid la școală. Părinții ar trebui să știe că această clasă pregătitoare face parte din învățământul obligatoriu de 11 clase. Așadar, în materialul care urmează vă prezentăm pas cu pas programa clasa pregătitoare 2022.
Pe data de 5 septembrie, toți elevii, dar și copiii de grădiniță, au început anul școlar, potrivit calendarului oficial. Anul școlar 2022-2023 va avea o durată de 36 de săptămâni. În tot acest timp, părinții care și-au înscris copiii pentru prima dată în anul școlar vor vrea să știe ce anume presupune programa clasa pregătitoare 2022.
În acest an, școala a început mai devreme, mai exact pe 5 septembrie. Cum era de așteptat, părinții care au elevi în clasa pregătitoare s-au documentează ca la carte, pentru a nu fi luați prin surprindere. Pentru cei care nu știu, trecerea de la grădiniță la școală se face prin intermediul clasei pregătitoare. Aceasta mai este cunoscută și sub denumirea de clasa zero. Dar cum arată programa clasa pregătitoare 2022, aflați în cele ce urmează.
Pentru clasa pregătitoare au prioritate copiii care au împlinit vârsta de 6 ani până la data începerii anului școlar. Pot merge la clasa pregătitoare și cei care au vârsta de 5 ani, însă numai după ce au susținut o evaluare psihosomatică. În acest fel, părinții află cât sunt de pregătiți emoțional și cognitiv odraslele lor pentru intrarea la școală.
Programa clasa pregătitoare 2022. Curriculumul pentru clasa o presupune matematică prin joc pentru copiii de 6 ani, astfel încât la intrarea în clasa I, cei mici să fie deja pregătiți să facă adunări și scăderi.
Programa clasa pregătitoare 2022
La clasa pregătitoare, elevii de șase ani vor avea mai multe discipline, împărțite în șase arii curriculare. Astfel, vor studia limba și comunicarea, om și societate, matematica și științe ale naturii, arte și tehnologii, sport și sănătate, orientare și consiliere. Mai exact, elevii vor învăța în primul an de școală 9 discipline, extrem de variate. Cel mai important este faptul că aceștia nu vor fi notați, urmărindu-se în mod special crearea unor deprinderi de aptitudini necese adaptării ulteriore la clasa I.
Programa clasa pregătitoare 2022. Elevii nu vor avea teme pentru acasă, însă la finalul clasei pregătitoare, ei vor susține teste de evaluare a capacității de învățare. Ulterior, se vor metode specifice de educație, acolo unde este cazul.
Programa școlară la clasa pregătitoare este obligatorie, iar învățătoarele au obligația de a preda la clasă toate conținuturile prevăzute de acest curriculum. Fiecare programă este alcătuită după un tipar anume și conține informații specifice asupra felului în care va fi conceput actul didactic. Mai mult de atât, oferă exemple concrete despre conținuturile propuse pentru fiecare disciplină în parte. De exemplu, haideți să vedem ce învață elevii din clasa pregătitoare la Matematică:
Pentru Limba Română, elevii învață la clasa pregătitoare anumite jocuri de mișcare pentru exersarea corectă a actului respirator, cu accent pe pronunţia corectă sau reproducerea unui mesaj scurt cu schimbarea intonaţiei, în funcţie de intenţia de comunicare. În plus, copiii mai fac și următoarele activități:
Fiecare programă de la clasa pregătitoare va cuprinde anumite secțiuni, printre care: nota de prezentare, competențe generale, competențe specifice și sugestii metodologice. Astfel, cadrul didactic va putea să-și proiecteze lecțiile într-un mod cât mai atractiv și eficient, prin raportarea la nevoile colectivului de elevi.