Prognoza meteo pentru iarna aceasta. Când va ninge prima oară în România şi ce se întâmplă cu temperaturile. Meteorologii au emis prognoza meteo pentru iarna 2022-2023. Iată ce vești aduc specialiștii în vreme.
Meteorologii au făcut predicții despre iarna 2022-2023. Specialiștii susțin că țara noastră va avea parte de o iarnă relativ obișnuită, cu temperaturi ușor peste valorile medii înregistrate în ultimii ani. Meteorologii mai spun și că vremea va fi una foarte urâtă, iar zilele însorite vor fi foarte rare.
Astfel, în lunile noiembrie și decembrie, temperaturile vor fi cu un grad și jumătate mai ridicate decât media valorilor perioadei, dar fluctuațiile de temperatură vor face acest lucru insesizabil pentru oameni. Țara noastră va avea în luna decembrie o temperatură medie care va oscila între 3,8°C (38,8°F) și -2,6°C (27,3°F).
În Capitală, temperatura medie va scădea la valori cuprinse între +1 și -2°C, conform estimărilor meteorologilor europeni, ușor mai cald decât temperaturile istorice (-2,06 grade).
De asemenea, se estimează că cea mai mare parte a continentului va avea mai puține ninsori decât în mod normal. În ce privește ninsorile din țara noastră, există condiții pentru a se înregistra ninsori din ianuarie până în aprilie, dar cu slabe șanse în noiembrie și decembrie.
În aceste ultime două luni ale anului, ninsorile sunt semnalate doar la munte și pe alocuri în regiunile deluroase, unde însă nu se va depune strat de zăpadă.
Meteorologii europeni mai remarcă, totodată, și un indice UV scăzut în Europa și în țara noastră, în special în lunile decembrie și ianuarie, atunci când valoarea indicelui UV va fi sub 1.
Specialiștii atrag atenția că lipsa soarelui reprezintă un risc pentru sănătate, în special pentru persoanele meteo-sensibile. Cerul va fi tot timpul acoperit de nori, iar perioadele în care va fi senin vor fi destul de rare. În luna ianuarie, românii se mai pot aștepta și la aproximativ 4 zile de ploaie în luna ianuarie și în jur de 8 zile de ninsoare.
Per total însă, prognozele meteo pe termen mediu realizate de cele mai mari institute din Europa, Centrul European pentru Prognoze pe Termen Mediu și Serviciul Meteorologic al Regatului Unit, au indicat faptul că iarna va fi cu puțină zăpadă și cu temperaturi peste medie.
Cum se știe, acest lucru poate crea probleme pentru sectorul de agricultură, dar oamenii ar putea consuma, totodată, mai puține resurse pentru a se încălzi, cu alte cuvinte vor cheltui mai puțini bani.