Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat prognoza meteo pentru noiembrie 2020. Iată cum va fi vremea în Bucureşti şi în marile oraşe din România în luna lui Brumar!
Meteorologii de la ANM au anunţat cum va fi vremea în luna noiembrie 2020. Conform prognozei meteo, se anunţă o perioadă mai caldă în comparație cu media climatologică, în timp ce precipitațiile se vor situa în jurul acestei medii.
Primele zile ale lunii noiembrie vin cu temperaturi uşor mai ridicate decât cele normale, pe întreaga suprafaţă a României. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în toate regiunile. La munte, îşi vor face apariţia şi primele ninsori mai consistente, însă numai la altitudini de peste 1800-2000 de metri. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 9 şi 14 grade Celsius în jumătatea nordică a ţării şi 12-17 grade în cea sudică. Cele mai ridicate valori aşteptate se vor înregistra pe litoral, Marea Neagră urmând să îşi elibereze treptat căldura acumulată pe timpul verii.
Cea de-a doua săptămână (10-20 noiembrie) vine cu valori specifice pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații vor, fi în general, apropiate de cele normale pentru acest interval, posibil ușor deficitare în regiunile extracarpatice. Dimineţile vor fi răcoroase. De asemenea, ca urmare a circulaţiei aerului în straturile inferioare ale troposferei dinspre Marea Neagră şi a scăderii continue a insolaţiei, mai ales în sudul şi estul teritoriului, vor fi intervale prelungite cu ceata, care va persistă şi spre orele prânzului.
Astfel, temperaturile vor înregistra, la nivel naţional, maxime de până la 10-15 grade, în timp ce în sud şi est acestea nu vor trece de 7-12 grade Celsius.
A doua jumătate a lunii lui Brumar aduce precipitaţii mai dese, mai ales în regiunile intracarpatice, unde se vor strânge în medie 20-30 de mm, în timp ce în sud şi sud-est vor cădea până în 10-15 mm. Ninsorile îşi vor face apariţia doar la munte, la altitudini de peste 1200-1500 de metri. În ceea ce priveşte temperaturile, acestea se vor situa uşor peste media climatologica în majoritatea regiunilor. În vest, centru şi nord maximele vor fi cuprinse în general între 5 şi 10 grade, în timp ce în sud şi sud-est acestea vor urca până spre 8-13 grade Celsius.
Estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. O precizare importantă ANM este că fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate.